Dreptul la practicarea performanta a meseriei si dreptul la exprimare au murit! La spitalul Clinic Colentina, in corpul E !
Articol de , 14 februarie 2017, 07:33 / actualizat: 15 februarie 2017, 1:30
“Dragi pacienti, prieteni si oameni de bine, autoritati ale statului, va vorbesc din calitatea mea de neurochirurg la Spitalul Clinic Colentina, cerandu-va ajutor, fiecare asa cum va pricepeti sa il oferiti.
Echipa de neurochirurgie din Spitalul Colentina a reusit sa creeze o baza tehnica si profesionala care permite un tratament neurochirurgical care se aliniaza standardelor anului 2017.
In sectia noastra se opereaza folosind tehnici minim invazive (key hole neurosurgery, neuro endoscopie, endoscopie trans sfenoidala, etc), fiind astfel prima sectie romaneasca de stat ce ofera pacientilor sai accesul la astfel de terapii.
In plus, in sectia noastra s-au realizat interventii in premiera in sistemul public, spre exemplu „awake craniotomy” – tehnica utiizata in extirparea unor tumori primitive cerebrale.
Pacientii nostri beneficiaza de tehnica si tehnologii de inalta performanta cum ar fi : microscop operator ultraperformant cu filtre pentru fluorescenta vasculara si tumorala (permite exereza extinsa a tumorilor cerebrale si cresterea sigurantei in chirurgia vasculara cerebrala si spinala), neuroendoscopie, endoscopie transsfenoidala, keyhole endoscopic, keyhole combinat endoscopic si microscopic, keyhole microscopic, electrofiziologie intraoperatorie (potentiale evocate motorii, senzitive, auditive, vizuale, stimulare nervoasa directa, etc), cavitron, truse de microchirugie ultraperformante, fiind singura sectie de stat care dispune de toate aceste tehnici si tehnologii care sunt si utlizate la toti pacientii operati. Toatea acestea sunt posibile avand si sprijinul extraordinar al sectiei de ATI, care dispune de medici exceptionali.
V-am spus doar o parte din ceea ce se face in sectia noastra, dar nu pentru a ne lauda, ci pentru a va cere sprijinul pentru ca toate cele existente sa nu fie distruse.”
Asa si-a inceput postarea pe FB unul dintre neurochirurgii tineri, foarte tineri, care, intr-un sistem medical in cadere libera, fac performanta, la nivel European, intr-un spital din Romania:Colentina.
“Incepand din ianuarie 2017, personalul ATI a fost redus numeric de catre noul manager, iar orele suplimentare nu au mai fost platite (personalul era deja subnormat, ceea ce constituia o situatie extraordinara, care legal ar fi permis acordarea acestor plati, desi exista o ordonanta care spune ca personalul corect normat nu are dreptul la plata orelor suplimentare). A facut asta in conditiile in care resursa umana este total insuficienta in spitalele publice si toti medicii nostri fac un efort extraordinar pentru a convinge oameni sa se alature echipelor din care facem parte. Aceste actiuni ale doamnei manager au dus la imposibilitatea realizarii de interventii neurochirurgicale dupa ora 15. “ (…)
…
Va multumesc!
Cu respect, al dumneavoastra, medic neurochirurg, Ionut Gobej.
In sprijinul doctorului Gobej vin si afirmatiile colegului sau, neurochirurgul Dorin Bica.
“Cum nu era suficienta doza de adrenalina la care suntem supusi zilnic, am mai primit ieri un bolus. Nu ma asteptam la asa o reactie din partea oamenilor. Nu o sa repet cele spuse de colegul meu Gobej Ionut, ci voi incerca sa fac unele completari si voi da cateva explicatii subiective de unde pornesc toate problemele. (…)
In urma cu cateva saptamani am stabilit cu conducerea spitalului ca in 2017 proiectul neurochirurgiei va continua. Am stabilit ce e de facut in continuare, cu totii am fost de acord.
Zvonuri: sectiile neurochirurgie, hematologie, ATI costa mult, nu sunt sustenabile, au prea multe paturi. Au existat mai multe discutii cu conducerea, toate optimiste.
Fapte: nu se prelungesc contractele la 2 brancardieri pe ATI (aparent nimic grav), nu se mai platesc orele suplimentare.
Practic, personalul mediu pleaca la 3 (pm). Atat medicii, cat si personalul mediu au si alte joburi pentru a isi completa veniturile. Nu platesti orele suplimentare, omul e obligat sa plece la alt job.
Fapt: e ilegal sa platesti orele suplimentare din 2009. Alt fapt: pana in ianuarie 2017 s-a putut.
Fapt: in timpul noptilor si weekendurilor avem 1 asistenta si 1 infirmiera la peste 30 de pacienti. Fapt: uneori asistentele pleaca acasa plangand. Fapt: la ATI e mai rau. In UK exista o asistenta si o infirmiera per pat de ATI. La noi in ATI sunt 2 la 16 paturi, iar in alte spitale e si mai rau.
Situatia noastra nu e unica, dimpotriva, cred ca majoritatea spitalelor din tara sunt asa. Unii se plang, unii nu. Peste 30 000 de cadre medicale (medici si asistente) au ales sa plece. Acestia nu s-au plans. In conditiile date, toate sectiile de orice specialitate din Bucuresti si centrele mari universitare sunt pline pana la refuz. Asa e si la noi.
Neurochirurgia in Colentina are 1 sala de operatii. Chirurgia spinala are si ea 1 sala. In general, o tumora cerebrala dureaza 4-5 ore de chirurgie efectiva, plus 2 ore de pregatiri preoperatorii de cand intra pacientul in sala plus 45 de minute sa il trezesti (noi trezim pe toata lumea in sala, pentru a fi siguri ca nu i-am agravat, sau pentru a putea actiona rapid daca e cazul).
Practic, un pacient cu o tumora blocheaza toata ziua sala. De cele mai multe ori depasim ora 3 per caz. E exclus sa faca un alt coleg inca unul, chiar si simplu, cum ar fi o hernie de disc. Astfel, discutia nu e despre doi pacienti ale caror operatii vor dura peste 12 ore. Discutia e despre activitatea noastra din fiecare zi. La noi pacientii sunt programati. Unii asteapta cu saptamanile, unii nu pot astepta. Tot mai frecvent refuzam pacienti. Sigur ca nu trebuie sa tratam noi pe toata lumea. Repet, discutia este despre activitatea noastra zilnica. Practic in conditiile actuale vom putea face 20 de operatii pe luna, adica una, maxim 2 operatii mai scurte pe zi. Limitarea nu este numai a numarului de pacienti, ci si a performantei sectiei.
Adica, nu vom mai face cazuri medii sau grele. Poti apela la bunavointa, la voluntariat, dar pana cand? (…)
De aceea si sectiile de neurochirurgie si ATI isi doresc totul legal, conform structurilor aprobate deja. Ne plangem zilnic de problemele spitalelor, noi ca societate. Este un exod al medicilor si asistentilor, dar cand e sa rezolvam o problema punctuala, simpla, nu e problema noastra. Dar a cui e? Ne plangem zilnic de legi aberante, dar nu am face nimic sa le schimbam. „Am rezolvat, nu se poate” e in sangele nostru. (…)
“Binele pacientului” nu e o lozinca. Sunt perfect de acord. E un principiu. E un principiu de la care eu nu abdic.
Voi face totul pentru pacientii mei, pentru ca asta e jobul meu. Pentru ca si in situatiile dificile in care am fost uneori, am putut sa ma uit in ochii familiei si sa spun ca am facut tot ce era posibil.(…)
Asa cum stim, neurochirurgii nu intra singuri cu pacientul in sala.
Un rol cat se poate de important il are terapia intensiva.
Insa si aici lucrurile sunt departe de a functiona corespunzator:
Dr Lelia Iliescu medic șef sectie ATI 1 se confrunta cu acelasi gen de probleme:
“Odată cu numirea noii direcții am fost informata despre luarea deciziei de:
-neplata a orelor suplimentare, echivalent in cazul nostru a 4 norme de baza si
-Neprelungirea contractelor de munca pe perioada determinata din cauza lipsei de posturi temporare vacante pe sectia ATI 1, in condițiile unei subnormari cumplite de 1/3 din necesar conform normativului (si anume anexa 9 a Ordinului 1500/2009,) subnormare mult sub limita naționala
De menționat ca efectul imediat era neprelungirea contractelor celor 2 brancardieri si in următoarele 3 luni a încă 4 angajați.
-de neînaintare către publicare a celor 2 posturi medic specialist ATI aprobate de ASSMB.
Ca urmare, in dorința respectării acestor decizii, am încercat din data de 19.01.2017 sa obțin o audiența la doamna manager pentru găsirea unor soluții, lucru care a fost posibil abia in data de 08.02.2017. Între timp am depus referat de necesitate de personal mediu si auxiliar conform normativului ORDINULUI 1500/2009 si revenire de scoatere la concurs a celor 2 posturi medici, la care nu am primit rezoluție pana pe data de 10.02.2017.
Mai mult de atât in discuția avuta pe08.02.2017, doamna manager mi a spus ca nu este atributia dânsei scoaterea la concurs si ca se va hotărî in consiliul medical daca aceasta sectie este sustenabila si ceilalți colegi vor fi de acord sa mi cedeze din posturile vacante lor.
Din cele spuse se înțelege clar ca urma sa intram intr un mare impas, lucru comunicat colegilor mei neurochirurgi.
Țin sa precizez faptul ca ATI 1 categoria I a fost obligatoriu pentru clasarea spitalului din categoria IV in categoria II, obligatoriu pentru includerea in „Unitatea Funcțională Regională de Urgentă Bucuresti 1” si accesul la AP ATI.
Aceste 3 clasificari au adus spitalului o crestere cu 17 % a bugetului si finantare prioritara. Alături de apariția neurochirurgiei in structura s a putut face trecerea de la 1380 pe caz la 1550 RON.
Fiind sectie nou înființata, pana la completarea posturilor prin concurs conform normativelor, conform legii 53/2003, in caz de forța majora, cu acordul comitetului director al SCC si ASSMB Nr 544/2015 s-a decis acordarea plății orelor suplimentare.
In concluzie cerința mea este de scoatere la concurs a posturilor deficitare, promisiune oferită de doamna manager in consiliul medical de ieri ( 13 februarie 2017)si de rezolvare a tuturor problemelor medicale, astfel încât situația sa revină la normal si sa ne putem trata pacienții cum putem noi cel mai bine.”
In contextual unui sistem medical in cadere libera, nu stiu cat de corect ar fi ca cei ce pot sa nu intinda o mana de ajutor acestor medici.
Sunt tineri si pun tot sufletul in actul medical si in atentia acordata pacientului.
Pana anul trecut, vedeam in spitalul Colentina, un spital vechi, prafuit, cu sectii reci si personal medical obosit de munca si de grija zilei de maine.
Pana intr-o zi in care am primit un comunicat de presa: “Premieră în sistemul sanitar public românesc: intervenție neurochirurgicală la un pacient treaz”
Am crezut ca am gresit spitalul, tara…anul in care citeam.
La datele de contact erau trecute numele medicilor. Neurochirurgilor si celor de la ATI. Romani. Intr-un spital din Bucuresti, Romania.
Am pus mana pe telefon si am format unul dintre numere. Era al medicului anestezist care asistase interventia: Lelia Iliescu, medic primar ATI, (șef secție ATI).
Mi-a raspuns o voce blanda dar plina de viata, cu un tonus pe care numai bucuria unei reusite extraordinare ti-l poate da dupa ore intregi cat dureaza o astfel de interventie.
Si nu poate nega nimeni faptul ca, a salva o viata e o reusita imensa.
Articolul despre interventia de anul trecut il gasiti aici.
Nu trebuie sa spun ca atunci am descoperit ca Spitalul Colentina a devenit altceva.
Un loc in care pacientul roman, acela plin de grija unei afectiuni care ii poate fi fatala in lipsa banilor, se poate adresa cu un strop de speranta si cu multe sanse in plus.
Urmarind o vreme situatia de aici am fost convinsa ca da, se poate face performanta si in Romania!
Si, culmea, fara plati informale. Nici catre brancardieri, nici catre infirmiere, nici catre asistenti si, nici macar catre medici.
Dar, cum din pacate orice minune nu dureaza mult, a trecut mai putin de un an si s-au gandit niste oameni, medici si ei, ca, daca e in coma capra lor, trebuie sa moara si capra vecinului.
Si, cum contextual este unul extrem de favorabil, profita, prin incercarea de a distruge un lucru perfect functional si nadajduiesc sa traga o felie de tort pe farfuria lor.
Ianuarie 2017
Unde dai si unde crapa!
Ca a dat si anul asta ianuarie cu multa zapada peste Bucuresti, e normal.
Ca zapada inca zace, neagra, inainte de martisor, pe strazile orasului, in ciuda oricaror promisiuni de bun management, nu-I normal, dar ne-am obisnuit.
Ca de Boboteaza, culmea, ingheata apele, e normal si asta.
Dar, sa se faca apa “dop” si sa inghete in reteaua de termoficare a spitalului si “sa crape capul”managerului unui spital adus in top…
Nu conteaza ca, poate, desfundatul tevilor nu era tocmai treaba lui, nu conteaza ca toti pacientii din saloane au declarant ca, nu numai ca nu le-a fost frig dar au si aerisit, nu conteaza nimic!
Daca unii vor schimbare, cu orice pret, schimbare se face! Beneficiarii schimbarii?!
In niciun caz pacientii sau personalul medical.
Pe 9 ianuarie, managerul spitalului , Bogdan Andreescu (care a condus spitalul timp de 8 ani) a fost demis si in locul lui a fost numita doamna doctor Silvi Ifrim.
https://www.bucurestifm.ro/2017/01/09/managerul-spitalului-colentina-a-fost-demis/
Aceasta a lucrat in spital 30 de ani iar in 2016 a fost, pentru 8 luni, managerul Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”.
Timp in care personalul medical al Institutului a declanşat greva generală pe termen nelimitat, acesta solicitând înlocuirea doamnei manager interimar, pe care a acuzat-o că a întocmit un raport de audit intern care conţine date ireale.
„E un lucru care a pornit de la un raport, un raport făcut de către o firmă particulară şi ale cărui concluzii au fost spuse pe holuri, dar nu au fost date decât după trei luni, la cererea scrisă a colegilor şefi de secţii şi în acel raport era figurat deficit la policlinică. Luând cifrele luate de firmă, am văzut că cifrele sunt ireale, deci veniturile ambulatorului sunt înjumătăţite, nu au fost trecute corect, cheltuieli care au fost trecute mai mari decât sunt, credem, în mod real. Nu facem noi cheltuielile, nu plătim noi furnizorii. Toate astea le-am prezentat într-un material şi am fost la doamna manager de două ori în audienţă şi nu am fost primit. Am primit un telefon de la dânsa că a fost uimită că m-am uitat peste cifre, a zis că o să dea drumul totuşi la achiziţii”, a declarant atunci, pentru MEDIAFAX, Cristian Vasiliu, medic şef ambulatoriu.
„Am ieşit să ne păstrăm drepturile noastre, în primul rând pe actul medical, noi nu avem treabă pe achiziţii sau ce s-a vehiculat, să ne protejăm ce avere ne-a lăsat doamna profesoară Ana Aslan, să nu distrugem aşa o legendă. Dânsa (actualul manager -n.r.) nu ştim anume cum a fost numită, a fost numită politic la Institutul nostru, nu ştim prea multe detalii, am înţeles că a lucrat la Colentina şi a plecat urât de acolo. Ea a fost numită acum şase luni şi pe 27 octombrie a fost prelungit încă şase luni interimatul. Jigneşte pacienţi, începând de la personal, asistenţi, medici, colegi cumva, comportament neadecvat, numai în controale o ţinem, nu mai avem timp pentru actul medical”, a declarat, pentru aceeasi agentie de presa, Elena Rădulescu, asistentă.
La randul sau, Silvi Ifrim, declara ca isi doreste acelasi lucru, ca si acum, la Colentina: “eficienta! “
Eficienta prin distrugere, eficienta prin egalizarea saraciei
Ca intr-un fel de teorie a conspiratiei, era convinsa ca i se cere plecarea ca să nu continue demersul de „eficientizare” a instituţiei.
Dupa ce pe motive intemeiate sau nu a reusit revocarea directorului medical, doctorul Ioan Prada, acum, tot intr-un exces de autoritate, trece la linsarea tinerilor medici.
Alta institutie, acelasi manager “eficient”!
In urma aparitiei in spatiul public a problemelor semnalate, fara succes, conducerii spitalului, doamna manager nu intarzie sa raspunda.
Dar, paradoxal, afirmatiile domniei sale sunt de asa natura sa te faca sa te intrebi daca vrea sa ascunda adevarul , crezand ca toata lumea e venita cu…sania, pe zapezile de pe trotuarele Capitalei Europene sau daca pur si simplu, dupa mai bine de 30 de ani de contact cu Spitalul Colentina, nu stie ce fel de institutie conduce.
Prima declaratie facuta de doamna manager interimar Silvi Ifrim la Radio Bucuresti FM a fost cat se poate de transanta: Spitalul Colentina este un spital de boli cronice! Spitalul Colentina nu este spital de urgenta!
Dupa 30 de ani de activitate in spital, timp in care a participat la consiliile medicale, doamna doctor Silvi Ifrim nu a inteles ca din anul 2015 Spitalul Colentina a fost admis in Unitatea Functionala de Urgenta nr 1, suport pentru Spitalul Floreasca .
Astfel aceste discipline au regim de urgenta impreuna cu ATI 1 care poate primi pacientii critici direct de la UPU Floreasca.
In aceste conditii, greu de crezut ca ar fi putut intelege problema orelor suplimentare.
In sectiile in care schemele de personal sunt complete, (ex. chirurgie si ortopedie) nu poti da ore suplimentare. La ATI personalul este insa la o treime din normativul minim.
Legea spune, pentru cine vrea sa o citeasca si sa o respecte, ca in astfel de cazuri, poti da ore suplimentare cu conditia sa nu depasesti 48 de ore pe saptamana fata de 40 cat este normal.
In cazul ATI aceste ore s-au dat cu aprobarea Consiliului de Administratie si sunt cat se poate de legale.
Un alt exemplu dat de Silvi Ifrim este ca “ la chirurgie si ortopedie se munceste la fel ca la neurochirurgie si nu se iau ore suplimentare. “
In aceste doua departamente nu exista insa subnormare.
La chirurgie normarea este la maximum admis iar 90% din interventii sunt de durata mica si medie. In plus, la chirurgie si ortopedie se continua cu programul de garda.
La neurochirurgie in schimb, vorbim despre interventii foarte complexe care pot dura 10-12 ore.
Si pentru care este nevoie de pregatiri preoperatorii complicate.
Medicii nu pot lasa pacientul nici cu capul, nici cu coloana vertebrala desfacute, pentru a doua zi.
Si, daca neurochirurgii stau in sala din pasiune, pe un salariu de putin peste 3000 de lei, fara sa primeasca ore suplimentare, nu poti cere acest lucru personalului mediu de la ATI care este mult subnormat.
Un manager bun si mai ales eficient, ar trebui sa stie asta.
Tot dupa spusele doamnei manager, ATI 1 deserveste neurochirurgia. Atat a observant domnia sa.
In realitate, ATI 1 deserveste intregul spital pentru pacientii critici iar blocul operator neurochirurgie este… bonus!
O alta problema semnalata de catre medici a fost cea a celor doi brancardieri ai sectiei ATI 1 .
Acestia nu au fost concediati. Au fost numai redistribuiti si, “intamplator”, unul dintre ei a ajuns chiar la Diabet, la compartimentul domanei manager.
Acestea au fost declaratiile facute duminica 12 februarie de catre doamna manager interimar. Calm, cu convingere dar intr-o mare confuzie.
Luni a urmat “executarea” in Consiliului Medical al spitalului.
Silvi Ifrim i-a acuzat pe medicii tineri că distrug imaginea spitalului,, lucru repetat si mai tarziu, in cadrul unei conferinte de presa.
La ora 13.30, la spital a avut loc sedinta Consiliului Medical, format din toți șefii de secție din Spital.
Initial managerul interimar a vrut sa-ll scoata din sala pe dr. Ionut Gobej, pe motiv ca e doar șef de departament și nu de secție.
Discuțiile au fost aprinse si fiecare a vorbit pe limba lui.
Pe de o parte cei pusi la zid, medicii Ionut Gobej si Lelia Iliescu care cereau să le fie aprobate referatele pentru a angaja personal, pe cealalta parte, managerul interimar care o ținea una si buna ca nu le plătește orele suplimentare.
In momentul in care reprezentantul ministerului sanatatii a aflat ca doamna manager “nu stia” care sunt problemele reale, s-a dezlantuit potopul.
Toti, impotriva celor doi, care “distrug imaginea spitalului” care “trebuie să treacă prin toate căile birocratice ca să ceară lucruri, nu să se ducă la presă”, care trebuie să renunțe la conferința de presă de astazi pentru ca altfel vor fi bagati in Consiliul de disciplina”.
La conferinta de presa, Silvi Ifrim a venit impreuna cu sustinatorii ei.
Desi toata lumea intelesese despre ce e vorba, managerul interimar avea “banda” pregatita: nu plateste ore suplimentare, ignorand faptul ca cei doi medici i-au cerut sa angajeze personal pentru ca in prezent se lucreaza cu o treime din norma.
Ca si cum totul ar fi functionat perfect pana acum doua zile, doamna manager a anuntat sec ca problema aceasta a aparut brusc, pe 10 februarie, cand domnul doctor Gobej a intrat în cabinetul sau, solicitand ajutorul pentru efectuarea a două operatii.
Cat de “brusc” poate sa insemne o solicitare datand din 27 ianuarie, asupra careia s- a revenit pe 6 februarie.
“Din păcate această problemă nu se poate rezolva foarte repede, pentru că nu avem cadrul legislativ care să prevadă acordarea orelor suplimentare. Această lege a fost dată în anul 2010, se numește Legea 285 din 2010, articolul 9, aliniatul 1 si prevede că nu pot fi plătite orele suplimentare.(…)
Faptul că ele au fost platite in fostul mandat al domnului Bogdan Andreescu a nascut semne de intrebare. (…) Evident ca dansul va da explicatii cum a putut sa le plateasca. Eu, știind care este legislația in vigoare nu am putut sa continui aceasta plata a orelor suplimentare”.
(Trebuie sa mentionez si faptul ca fostul manager nu a fost anuntat sa participe la conferinta?!
Si sa ne explice noua si mai ales doamnei Ifrim, cum de la 31 decembrie 2016 erau 11 milioane lei in cont?!
Articolul de lege citat de managerul interimar spune:
„ Pentru sectorul bugetar,in conformitate cu prevederea art. 9 din OUG57/2015,orele suplimentare se compenseaza doar cu timp liber. Dar pentru ca e vorba despre sectorul sanitar, spital in subordinea ,administrarea ASSM Bucuresti, se pot invoca prevederile Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi aflate în administrarea/subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti pentru anii 2015-2017, înregistrat la M.M.F.P.S. sub numarul 557din data de 15.04.2015.
art 112 (5)
Durata maximă de muncă suplimentară pe parcursul unei luni este de 32 de ore.
(6)
Compensarea cu timp liber a muncii suplimentare se face numai pentru încadrarea
în timpul de muncă de maximum 48 de ore pe săptămână şi numai dacă lipsa persoanei respective nu afectează bunul mers al activităţii la locul său de muncă.
(7)
Necesitatea acoperirii unei perioade mai mari de timp decât cea prevăzută la alin.(5) implică, obligatoriu, angajarea altei persoane cu contract individual de muncă cu timp parţial.
(8)
Pentru munca suplimentară, necompensată cu ore libere, sporurile se acordă conform legislatiei in vigoare.
Art. 114.
(1)
În domeniile de activitate unde sarcinile ce revin unor posturi ai căror titular lipsesc temporar din unitate nu pot fi amânate şi nici nu pot fi redistribuite, în cadrul programului normal de lucru, între ceilalţi salariaţi încadraţi în funcţii similare, pentru realizarea acestora se vor putea folosi alţi salariaţi din unitate care să realizeze sarcinile respective în afara programului lor normal de lucru.
Ciudat mod de citire si interpretare a legii, pentru um manager interimar chemat, la randul sau, intr-o comisie de disciplina, in urma cu aproximativ un an, inainte de a fi pus sa “eficientizeze” functionarea Institutului “Ana Aslan”.
Aceasta fiind legea, firesc e sa fie aplicata.
Pur si simplu. Daca e si citita.
Dar, nu stiu in ce masura a fost, atata timp cat la mare parte dintre intrebari, raspunsurile, in loc sa vina din partea doamnei manager interimar, au venit din partea ajutoarelor de nadeje care au insotit-o: doamna director medical si domnul profesor doctor Gheorghe Andrei Dan.
Concluzia conferintei a fost apoteotica: la intrebarea unui jurnaist daca medicii tineri vor fi ” linsati” daca apar In conferinta de presa, raspunsul a cazut ca un fulger. Da, vor fi trecuti prin comisia de disciplina a spitalului iar sanctiunile merg de la avertisment pana la desfacerea contractului de munca.
Dreptul la libera exprimare a murit la Colentina! Nu l-au salvat nici medicina interna, nici cardiologia, iar diabetologul i-a mai dat un pumn in fata, pentru a fi sigur de rezultat!
In ciuda profesiei care presupune cunostinte de resuscitare, profesorul Gheorghe Andrei Dan ne-a linistit: de ce sa mearga bani la neurochirurgie cand ricul unui infarct sau al unui AVC ete mai mare la romani comparative cu cel al unei tumori pe coloana!
Asteptam cu interes conferinta medicilor tineri.
Si asteptam cu si mai mare interes repercursiunile “eficiente” asupra lor.
Si revenim cu informatii. Pentru ca nu, presa nu e un mijloc de constrangere, domnilor profesori si domnilor manageri!
E numai un mijloc de trezire la realitate.
Pentru ca altfel si noi si voi am umbla pe strazi, orbecaind de 28 de ani fara niciun folos.
Ne trezim si noi la realitate? La cea a anului 2017, zic!