Spectacole de teatru în București – 22 februarie 2017
Articol de , 22 februarie 2017, 12:24 / actualizat: 22 februarie 2017, 15:17
Spectacole de teatru cu Mihaela Teleoacă, Gheorghe Visu și Lucian Pavel, la Comedie, și cu Ada Navrot, Ion Grosu și Dani Popescu, la Nottara
Teatrul Nottara vă propune în această săptămână o scurtă călătorie în universul teatrului rus contemporan, prin două noi spectacole și printr-o întâlnire cu autorii celor două texte.
În această seară, după premiera spectacolului ”Iubirea la oameni”, aveți ocazia să îi cunoașteți pe Dmitri Bogoslavski, autorul acestei piesei, pe Iaroslava Pulinivici, autoarea textului ”Somnambulism” (care va avea premiera pe 23 februarie) şi pe Oleg Loevski, iniţiatorul Laboratorului de Teatru DENS, un proiect inedit, care a fost adus în România de Teatrul Nottara în vara anului 2016. Printre subiectele de discuţie vor fi: dramaturgia contemporană, impresiile celor doi dramaturgi despre montările pieselor proprii în altă limbă şi conceptul din spatele Laboratorul de Teatru DENS, care va avea o nouă ediţie la Teatrul Nottara în acest an.
”Iubirea la oameni”, piesa lui Dmitri Bogoslavski este adusă pe scena de la Nottara, într-o formulă tragicomică, de regizoarea Evghenia Berkovici, viziune pusă în valoare de interpretarea actorilor: Ada Navrot, Ion Grosu, Dani Popescu, Sorin Cociș, Anca Bejenaru, Anda Caropol, Sorina Ştefănescu, Carmen Florescu, Vlad Trifaş, și Carmen Lopăzan sau Raluca Jugănaru Grosu.
Montarea piesei ”Somnambulism” îi aparține lui Alexandru Mâzgăreanu și îi are în distribuție pe: Ion Grosu, Crenguța Hariton, Karl Baker, Sorin Cociș, Diana Roman, Iulian Mihai Cristea.
Ambele spectacole se joacă la Sala George Constantin, de la ora 19:30.
Spectacolele serii:
19:00
”La Pulce”, spectacol în regia lui Horațiu Mălăiele, cu: Ștefan Bănică, Emilia Popescu/ Delia Seceleanu, Gabriela Popescu / Teodora Stanciu, Valentin Teodosiu, George Ivașcu / Alexandru Bogdan, Gelu Nițu, la Teatrul de Comedie.
”Pyramus & Thisbe 4 you”, scena meşterilor din piesa lui Shakespeare, „Visul unei nopţi de vară” este prezentată în patru variante inedite, propuse de Alexandru Dabija, la Teatrul Odeon.
”Boeing Boeing”, comedie la Teatrul Elisabeta
19:15
”Unora le place swingul”, spectacol la Teatrul de artă Bucureşti
19:30
”Nina sau despre fragilitatea pescărușilor împăiați” de Matei Vișniec, spectacol cu Mihaela Teleoacă, Gheorghe Visu și Lucian Pavel, în regia lui Alexandru Maftei, la Teatrul de Comedie, Sala Studio.
”Tectonica sentimentelor” de Eric-Emmanuel Schmitt, spectacol cu: Ilinca Goia, Liviu Lucaci, Tamara Creţulescu, Carmen Ionescu și Valentina Zaharia, la Sala Atelier a TNB.
”Bârfe, zvonuri şi minciuni” de Neil Simon, în regia lui Ion Caramitru, comedie cu: Monica Davidescu, Marius Bodochi, Cecilia Bârbora, Silviu Biriş, Rodica Ionescu , Armand Calotă, Florentina Ţilea, Gavril Pătru, Victoria Dicu, Dorin Andone, pe scena Sălii Studio a TNB.
”Dorian”, spectacol de dans, cu George Albert Costea, regia și coregrafia: Oana Răsuceanu, la Teatrul Odeon.
”Iubirea la oameni”, spectacol cu: Ada Navrot, Ion Grosu, Dani Popescu, Sorin Cociș, Anca Bejenaru, Anda Caropol, Sorina Ştefănescu, Carmen Florescu, Vlad Trifaş, Raluca Jugănaru și Carmen Lopăzan, regia: Evghenia Berkovici, la Teatrul Nottara, Sala George Constantin.
”Mălăieș în călcăieș”, spectacol cu Loredana Cosovanu (cea mai bună actriță la Gala Hop 2012), la Teatrul LUNI de la Green Hours.
20:00
”S-a furat mireasa!”, spectacol de Radu Popescu, la Teatrul Metropolis, cu: Ana Covalciuc, Cosmin Teodor Pană, Gabriel Costin, Carmen Tănase / Mihaela Alexandru.