Se modernizează stațiile de metrou
Articol de , 6 martie 2017, 17:31
Accesul în unele stații de metrou va fi restricționat, în perioada următoare.
Metrorex va moderniza sistemul de control, ceea ce presupune înlocuirea liniei actuale de turnicheți cu porți de acces batante, care facilitează atât intrarea, cât și evacuarea rapidă a călătorilor în situații de urgență.
Noul sistem de intrare în stații va fi dotat atât cu un sistem de citire a benzii magnetice pentru actualele cartele, cât și cu unul de citire a cardurilor contactless.
De asemenea, în cadrul proiectului vor fi cumpărate peste 130 de automate moderne de vândut cartele, care sunt prevăzute să dea rest.
Lucrările pentru modernizarea sistemului de control acces la metrou vor începe la sfârșitul acestei luni și se vor efectua în etape, astfel că punctele de intrare se vor închide pe rând.
Stațiile cu un singur acces vor fi închise pe o perioadă de cel mult o săptămână, din motive de securitate, începând cu luna iunie, când fluxul de călători este mic.
Acestea sunt: Pantelimon, Apărătorii Patriei, Costin Georgian, Pipera, Aurel Vlaicu, Dimitrie Leonida, Tineretului, Basarab şi Constantin Brâncoveanu.
Proiectul de modernizare a stațiilor de metrou este finanțat din fonduri europene nerambursabile.