Martie, luna ritmurilor cu personalitate, la Opera Comică pentru Copii
Articol de Stefania Grigore, 13 martie 2017, 11:44
După ce a sărbătorit ziua de 8 martie cu spectacolul-eveniment, intitulat “Historia de un Amor”, Opera Comică pentru Copii continuă periplul prin ritmurile latine, cu premiera “Underground Tango”, care va avea loc pe 24 martie, în cea mai nouă sală a instituției, Sala UnderGrant.
Dedicat feminității și sentimentelor pe care le inspiră, „Historia de un Amor” a fost un concert susținut de Orchestra Operei Comice pentru Copii, dirijată de Gheorghe Iliuță, și de invitații speciali: soprana Raluca Oprea, pianista Ioana Maria Lupașcu și dansatorul de flamenco Lucas Molina. Timp de 90 de minute, spectatorii au fost purtați, pe ritmurile lui Astor Piazzola, Carlos Gardel sau Fernando Obradors, până în însorita Spanie, unde a apărut și s-a dezvoltat temperamentalul dans flamenco.
Finalul lunii martie aduce în prim-plan tango-ul argentinian, într-un spectacol pregătit să impresioneze cele mai critice priviri. Aranjamentul muzical pentru șapte instrumente și perechile de dansatori din Baletul Operei Comice pentru Copii vor face din “Underground Tango” o experiență memorabilă, atât pentru pasionații de tango, cât mai ales pentru cei care interacționează pentru prima dată cu acest mod de exprimare.
Până la finalul stagiunii curente, Opera Comică pentru Copii pregătește alte 8 spectacole în premieră: “Pinocchio” (la Sala Mare), “Concert-lecție de Pian”, “Salonul de Musical”, “Concert-lecție de Vioară și Pian”, “Directorul de Teatru”, “Concert-lecție de Harpă” (la Salonul Mozart), “Ivan Turbincă” și “Harap Alb” (la Sala UnderGrant). Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.