Dan Tudorache vrea să distrugă „caracatița gunoiului” din sectorul 1
Articol de Mircea Apostolescu, 20 martie 2017, 13:39
Edilul Sectoruli 1, Dan Tudorache, a pus in dezbatere „Strategia de dezvoltare si functionare a Serviciului Public de Salubrizare”. Acest document adapteaza Strategia de Salubrizare a Bucurestiului la problemele specifice ale Sectorului 1.
Avand in vedere ca aceasta unitate administrativa este singura din Bucuresti care are pe raza sa o groapa de gunoi, cea de la Chiajna – Rudeni, gestionata de catre Iridex, si faptul ca poluarea generata de catre aceasta afecteaza grav calitatea vietii locuitorilor din cartierele, Chitila, Bucurestii Noi, Pajura si 1 Mai, Autoritatea Locala isi propune sa creeze un sistem eficient de colectare selectiva si sa gaseasca solutii moderne pentru tratarea gunoiului, astfel incat chiar si deseurile menajere sa fie transformate intr-un materlal inert. Acesta, odata depus la groapa de gunoi si amestecat cu pamant, nu va polua si nu va genera gaze de fermentatie si scurgeri de levigat, acel lichid urat mirositor si extrem de nociv, care se infiltreaza in sol si polueaza panza freatica, pe distante de zeci de kilometri, in jurul unei gropi de gunoi..
De fapt, ceea ce vrea sa faca Dan Tudorache, desi nu o spune pe sleau, este sa scurtcircuiteze acel „lant al slabiciunilor”, foarte profitabil, care functioneaza de ani de zile intre operatorul de salubritate si compania care opereaza groapa de gunoi de la Chiajna. Aceasta adevarata „caracatita a gunoiului” saboteaza, pur si simplu, colectarea selectiva si valorificarea deseurilor, pentru ca profitul ei este cu atat mai mare cu cat, la groapa de gunoi, se depun mai multe tone de deseuri. Operatorul de salubrizare plateste catre groapa de gunoi sume foarte mari, inclusiv suprataxa de 80 de lai pe tona, iar, apoi, isi recupereaza banii de la Primaria Sectorului 1. Sigur, plus „bonificatia” de rigoare … dupa cum spun gurile rele …
Strategia de Salubrizare a primarului Tudorache propune crearea unei entitati apartinand Autoritatii Locale, care va prelua gunoiul colectat de catre operatorul de salubrizare. In acest fel, primaria va sti foarte exact care este cantitatea de deseuri colectata din Sectorul 1, pentru care trebuie sa-i plateasca operatorului. Apoi, firma primariei va face selectia deseurilor care pot fi valorificate. Deseurile biodegradabile vor fi tratate, tot de catre firma primariei, astfel incat vor deveni un material inert, nepoluant, care nu genereaza gaze de fermentatie, levigat si mirosuri pestilentiale. Acest material inert va fi depozitat la groapa de gunoi, iar cei de la Sectorul 1 vor putea sti, cu exactitate, ce cantitate a fost depusa si, deci, cat trebuie sa plateasca pentru deseurile duse la Chiajna.
Desigur, crearea unui asemenea sistem de gestionare a deseurilor, care ar putea duce si la atingerea tintelor de colectare selectiva si valorificare si la o scadere a cheltuielilor pentru gestionarea deseurilor, nu va fi bine primita de catre cei care au fost obisnuiti sa fenteze colectarea selectiva si sa faca munti de bani din depozitarea la groapa a unor munti de gunoi. Ramane sa vedem daca Dan Tudorache va reusi sa invinga „caracatita gunoiului” sau va fi „mancat” de catre „la piovra”…