Semnal de alarmă pentru șoferi
Articol de Stefania Grigore, 12 aprilie 2017, 15:36
În perioada sărbătorilor pascale, de obicei, se înregistrează o creştere a numărului de accidente produse pe fondul oboselii la volan.
Mulţi români care lucrează în străinătate parcurg sute, chiar mii de kilometri până în ţară, fără a se odihni.
De regulă, oboseala se instalează pe timpul nopţii sau dimineaţa.
Câteva dintre primele semne ale acesteia sunt clipirea deasă, pleoapele grele, privirea înceţoşată, mărirea timpului de reacţie.
Soferii sunt sfătuiti ca la primele semne de oboseală să oprească în locurile special amenajate şi să efectueze exerciţii fizice de înviorare, iar dacă oboseala este accentuată să se odihnească.