Sute de apeluri la Ambulanță
Articol de , 16 aprilie 2017, 18:39
Medicii recomandă cumpătare la mesele de sărbători.
Mâncărurile tradiționale nu trebuie consumate toate o dată și nici în combinații care ar putea genera probleme digestive.
Medicii atrag atenția că excesele alimentare pot agrava unele afecțiuni deja existente în organism.
Cea mai grea combinație o reprezintă proteinele cu grăsimi și glucide, spun doctorii, care recomandă ca nici ouăle să nu fie consumate în cantități prea mari.
Sute de bucureșteni au sunat în noaptea de Înviere la Salvare.
Cele mai multe apeluri la Ambulanță s-au înregistrat între orele 24.00 și 02.00.
Amintim că nouă spitale și Serviciul de Ambulanță asigură asistența medicală de urgență în București, în această perioadă.
Solicitările populației sunt preluate la numărul unic 112.