Ascultă Radio București FM Live

Şostacovici & Musorgski – Ravel cu Orchestra Naţională Radio, la Sala Radio

Şostacovici & Musorgski – Ravel cu Orchestra Naţională Radio, la Sala Radio

Articol de Sabina Lapadatescu, 20 aprilie 2017, 14:27

Concertul nr. 1 în mi bemol pentru violoncel şi orchestră de D. Şostacovici şi Tablouri dintr-o expoziţie, una dintre cele mai cunoscute partituri ale repertoriului rus, compusă de M. Musorgski şi aranjată pentru orchestră de M. Ravel, se vor afla pe afişul concertului Orchestrei Naţionale Radio, vineri, 21 aprilie 2017, ora 19:00, la Sala Radio.

Protagonistul serii va fi violoncelistul maghiar László Fenyö, un muzician de excepţie ale cărui abilităţi tehnice sunt dublate de un talent muzical desăvărşit, câştigător al unui număr impresionant de concursuri internaţionale, care cântă pe un violoncel construit de Matteo Goffriller în 1695.

La pupitrul dirijoral se va afla Julien Salemkour, asistent, între 2000 şi 2012, al celebrului Daniel Barenboim la Opera de Stat din Berlin, o prezenţă familiară publicului de la Sala Radio, datorită colaborărilor sale frecvente cu Orchestrele şi Corurile Radio.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Julien Salemkour

Julien_Salemkour_FotoDirijorul Julien Salemkour şi-a început formarea muzicală luând lecţii de pian încă de la vârsta de nouă ani. Şapte ani mai târziu a fost admis la Musikhochschule din Hanovra, studiind armonie şi contrapunct cu Alfred Koerppen. După terminarea studiilor de dirijat, efectuate sub îndrumarea profesorilor Hans Herbert Jöris şi Michael Gielen la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Julien Salemkour a pregătit numeroase spectacole la Nürnberg, Leipzig, Mannheim, precum şi la Festivalul de la Salzburg.

Ca dirijor-asistent al Operei de Stat din Berlin a dirijat peste 200 de spectacole de operă şi balet, concerte cu muzică simfonică dintre care amintim: Romeo şi Julieta de S. Prokofiev, Lacul lebedelor – P. I. Ceaikovski, Flautul fermecat, Don Giovanni, Così fan tutte, Nunta lui Figaro – W. A. Mozart, Bărbierul din Sevilla de G. Rossini, Sărbătoarea primăverii, Pasărea de foc de I. Stravinski, Turandot, Tosca – G. Puccini, Forţa destinului, Macbeth – G. Verdi, Faust – F. Busoni, Manon – J. Massenet, Lohengrin – R. Wagner.

De-a lungul timpului a fost dirijor invitat al unor prestigioase instituţii precum Metropolitan Opera din New York, Teatro alla Scala din Milano, Semperoper din Dresda, Staatskapelle Berlin şi Orchestra Simfonică Radio din Berlin.

În anul 2006, Julien Salemkour a fost invitat să preia, în ultimul moment, un concert programat a fi dirijat de Daniel Barenboim şi prilejuit de aniversarea a 250 de ani de la naşterea lui W. A. Mozart. Julien Salemkour a susţinut atât rolul de dirijor cât şi pe cel de pianist, concertul fiind transmis în direct în 23 de ţări din toată lumea. Julien Salemkour colaborează în mod constant cu artişti renumiţi dintre care amintim pe: Christine Schaefer, Daniel Barenboim, René Pape, Anna Netrebko şi Rollando Villazon.

Lászlo Fenyő

Un violoncelist de excepţie, ale cărui abilităţi tehnice se împletesc în mod senzaţional cu Laszlo Fenyo_Fotoun talent muzical desăvârşit, Fenyő Lászlo este invitatul unor prestigioase orchestre precum: Orchestra Simfonică din Singapore, Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt, Beethoven Orchester Bonn, Philharmonia Hungarica, Orchestra Simfonică din Shanghai, Orchestra Filarmonicii din Sofia, Sinfonietta Cracovia, Orchestra Metropolitană din Lisabona. Între 1997-2001 a fost prim violoncelist al Philharmonia Hungarica şi între 2001-2012 al Orchestrei Simfonice Radio din Frankfurt.

A studiat la Academia de muzică Franz Liszt din Budapesta cu Lászlo Mező, apoi la Lübeck cu David Geringas şi a beneficiat de îndrumarea profesorului Bernard Greenhouse. A câştigat numeroase premii la Concursul Rostropovici din Paris, la concursul Adam Cello în Christchurch, iar participarea la Concursul internaţional Pablo Casals i-a adus, în anul 2004, Marele Premiu.

Lászlo Fenyő oferă cursuri de măiestrie interpretativă în toată lumea şi în prezent este profesor la Academia de Muzică din Karlsruhe. În anul 2005 Ministerul Culturii din Ungaria i-a conferit marele premiul Franz Liszt şi în 2008 a fost distins cu Premiul Junior Prima.

Discografia sa include două compact discuri, primul este înregistrat pentru Aulos/Musikado şi cuprinde lucrări de muzică de cameră interpretate alături de pianistul Oleg Poliansky. Iar cel de-al doilea compact disc, apărut la hr.music.de, este realizat alături de hr-Sinfonierorchester din Frankfurt, dirijor Grant Llewellyn şi include Concertul în re major de J. Haydn şi Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră de D. Şostakovici.

Lászlo Fenyő cântă pe un violoncel construit de Matteo Goffriller, în anul 1695.

Radio România împlinește 96 de ani!
Radio-Romania vineri, 1 noiembrie 2024, 10:33

Radio România împlinește 96 de ani!

Programul primei emisiuni, care a avut loc într-o zi de joi, s-a desfăşurat în intervalul orar 17:00-24:00, amintește radio-arhive.ro. În...

Radio România împlinește 96 de ani!
Concert aniversar la 96 de ani de Radio România
Radio-Romania marți, 29 octombrie 2024, 15:23

Concert aniversar la 96 de ani de Radio România

Radio România împlinește 96 de ani de când intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate! La 1 noiembrie 1928 a avut loc...

Concert aniversar la 96 de ani de Radio România
Dumitru Prunariu, invitat special la concertul Reaching for the Moon!
Radio-Romania sâmbătă, 26 octombrie 2024, 11:52

Dumitru Prunariu, invitat special la concertul Reaching for the Moon!

Joi, 31 octombrie (de la ora 19:00), Big Band-ul Radio dirijat de Simona Strungaru revine pe scena Sălii Radio alături de invitați speciali: New...

Dumitru Prunariu, invitat special la concertul Reaching for the Moon!
Oferta editorială a Radio România pentru campania electorală a alegerilor prezidențiale 2024
Radio-Romania joi, 24 octombrie 2024, 16:44

Oferta editorială a Radio România pentru campania electorală a alegerilor prezidențiale 2024

Potrivit statutului său de serviciu public, Societatea Română de Radiodifuziune va reflecta campania electorală pentru alegerile prezidențiale...

Oferta editorială a Radio România pentru campania electorală a alegerilor prezidențiale 2024
Radio-Romania luni, 14 octombrie 2024, 10:22

Radio România a lansat proiectul „Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”

Cea de-a doua secţiune a simpozionului “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”, un omagiu adus...

Radio România a lansat proiectul „Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Radio-Romania joi, 10 octombrie 2024, 07:44

Simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”, la Cluj

Radio România invită elevii şi studenţii din domeniile jurnalism, științele comunicării și alte domenii de studiu asociate – filologie,...

Simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”, la Cluj
Radio-Romania luni, 7 octombrie 2024, 13:02

„Oda bucuriei” deschide noua satagiune a Sălii Radio

„Oda bucuriei” marchează debutul stagiunii cu numărul 96 pe scena Sălii Radio! Evenimentul inaugural programat vineri, 11 octombrie...

„Oda bucuriei” deschide noua satagiune a Sălii Radio
Radio-Romania miercuri, 2 octombrie 2024, 13:58

Muzică clasică pentru toți: violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie, la ParkLake Shopping Center din București

Radio România Muzical și ParkLake Shopping Center reiau evenimentele dedicate muzicii culte în Main Square ParkLake. Vineri, 4 octombrie, ora...

Muzică clasică pentru toți: violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie, la ParkLake Shopping Center din București