Cel mai mare schimb de cărți, în Parcul Colțea
Articol de Sabina Lapadatescu, 23 aprilie 2017, 20:42
Bucureștenii s-au adunat cu mic cu mare în Parcul Colțea, la Noaptea Cărților Deschise. Până la miezul nopții, cei care vor aduce un volum din biblioteca lor vor primi la schimb o carte nouă de la Editura Litera.
Volumele strânse în cadrul acestei acțiuni vor ajunge la cinci biblioteci școlare din zone defavorizate ale țării.
După schimbul de cărți, seara va continua la Observatorul Astronomic.
Cititorii vor putea privi cerul și stelele prin telescop sub îndrumarea specialiștilor.
Biletul de intrare la Observator va fi volumul însemnat cu logo-ul Noaptea Cărților Deschise.
Pe 23 aprilie, în lumea întreagă se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții.
În România, acesta este al 5-lea an în care Editura Litera organizează cea mai importantă campanie dedicată încurajării lecturii, Noaptea Cărților Deschise.
Foto: Răzvan Petre, Stela Alecsiu