Simona Halep este a doua jucătoare a lumii pe zgură
Articol de , 25 aprilie 2017, 13:26 / actualizat: 25 aprilie 2017, 14:33
Site-ul oficial WTA a publicat un clasament „POWER Ranking” al zgurii, clasament care sintetizează performanţele jucătoarelor de top pe suprafaţa roşie.
Din acest top lipsesc Serena Williams şi Petra Kvitova. Americanca este însărcinată şi nu va mai participa la nici un concurs în acest an, iar cehoaica după ce a fost atacată în propria casă şi a fost rănită la mână, continuă să fie marcată de acest eveniment nefericit şi se pare că nu va participa la Roland Garros.
Specialiştii de la WTA s-au inspirit pentru a întocmi acest clasament, după algoritmul folosit de organizatorii de la Wimbledon pentru stabilirea capilor de serie. Astfel ei au adunat toate punctele câştigate pe zgură de fiecare jucătoare în 2016 şi 2017, apoi au adăugat, 75% din punctele lor cucerite pe zgură în 2015 şi 50% din punctele strânse de aceleaşi jucătoare în 2014.
Simona Halep se află pe locul doi în acest clasament, primul loc fiind ocupat de iberica Garbine Muguruza locul 6 mondial. Pe poziţia a treia de află rusoaica Maria Sharapova, iar pe patru australianca Samantha Stosur. Italianca Sara Erani ocupă poziţia a cincea urmată pe şase de cehoaica Lucie Safarova.
Clasamentul întocmit de cei de la WTA este completat până la locul zece de elveţianca Timea Bacsinszky, de spanioloaica Suarez Navaro, de germanca Angelique Kerber şi de olandeza Kiki Bertens.