Bucureștiul are un nou logo
Articol de Alina Neagu, 3 mai 2017, 18:08
Concursul pentru realizarea unui logo reprezentativ al Capitalei a fost câștigat Narcis Teodor Lupou, un designer în vârstă de 32 de ani, din Timișoara.
Primarul general, Gabriela Firea, a spus că misiunea juriului nu a fost una ușoară.
Câștigătorul concursului a declarat că s-a inspirat din moștenirea arhitectonică a Capitalei în realizarea acestui logo.
Dintr-un total de 230 de înscrieri au fost validate 204, care au fost punctate de juriu în funcție de cinci criterii: relevanța pentru tema concursului, design atractiv, originalitate, funcționalitate și adaptabilitate.
Premiul este în valoare de 50.000 de lei brut.
În perioada imediat următoare vor fi făcute publice toate lucrările care s-au încadrat cu succes, fie și parțial, în tema concursului, precizează Primăria Capitalei.