Eu mereu și tu deloc
Articol de razvanursuleanu, 8 mai 2017, 08:30 / actualizat: 9 mai 2017, 15:13
Într-o familie sau într-un grup de prieteni, una dintre cele mai rapide modalități de a enerva pe toată lumea este aceea de a face comparații extreme. Unul dintre cele mai întâlnite exemple este “niciodată” comparat cu “întotdeauna”. “Tu niciodată nu dai mesaj de sărbători, iar eu dau întotdeauna” sau “Eu spăl întotdeauna vasele și tu nu le speli niciodată” vă sună cunoscut?
În mod evident, aceste comparații sunt aproape de fiecare dată exagerate. Chiar întotdeauna spăl eu vasele? Chiar niciodată tu nu ai trimis mesaje de sărbători?
Întotdeauna înseamnă de fiecare dată, fără absolut nicio excepție. Niciodată este la polul opus, de asemenea, fără nicio excepție.
Înainte de a ne lansa în astfel de comparații, este bine să facem un mic efort de memorie. Dacă persoana respectivă a trimis chiar și un singur mesaj de sărbători, atunci comparația este exagerată. Iar dacă nu a trimis niciodată, atunci cu siguranță nu ne este o persoană apropiată și nu are niciun rost să îi mai reproșăm ceva.