Începe concursul Eurovision!
Articol de Stefania Grigore, 9 mai 2017, 15:15
Cea de-a 62-a ediţie a concursului Eurovision începe pe 9 mai, la Kiev, cu prima semifinală, în cadrul căreia vor partipa reprezentanţii a 18 ţări, însă doar 10 dintre aceştia vor merge mai departe, în finală.
Reprezentanţii României vor cânta în a doua semifinală Eurovision, pe 11 mai.
În finala Eurovision, programată pentru 13 mai, sunt deja calificate şase țări. Este vorba despre Ucraina, a cărei reprezentantă a câștigat competiția în anul 2016, și de țările finanțatoare ale concursului: Franța, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie. În finală vor concura 26 de participanţi.
Ucraina găzduieşte cea de-a 62-a ediţie a concursului după ce ediţia de anul trecut, desfăşurată la Stockholm, a fost câştigată de ucraineanca Jamala, care a intepretat melodia ”1944”.