Lucrări de reparaţii la zeci de străzi din București
Articol de , 12 mai 2017, 17:16
Administraţia Străzilor va acţiona pe zeci de străzi, în perioada 15 mai – 30 iunie, atât în ceea ce priveşte carosabilul, cât şi pentru refacerea anumitor trotuare.
În sectorul 1 se va interveni pe bd. Laminorului, bd. Jiului, str. Sf. Constantin, Pastila Piaţa Victoriei, Alveola Arcul de Triumf, bd. Bucureştii Noi, str. Academiei, bd. Privighetorilor (trotuare), bd. Nicolae Bălcescu nr. 16 (trotuare), bd. Ghe. Magheru (trotuare), Calea Victoriei (trotuare).
În sectorul 2 se va acţiona pe b-dul Carol I, b-dul Basarabia, str. Doamna Ghica, str. Maica Domnului, şos. Pantelimon (tronsonul str. Ziduri Moşi – şos. Iancului), b-dul Barbu Văcărescu (trotuare), şos. Fundeni.
În sectorul 3 se va lucra pe Calea Călăraşi, str. Popa Nan, str. Traian, Piaţa 21 Decembrie 1989, str. Halelor (trotuare), str. Blănari (carosabil + trotuare), str. Băcani, str. Eugen Caranda (carosabil + trotuare).
În sectorul 4 se va interveni pe bd. Unirii (capăt tramvai 23, trotuare), Calea Şerban Vodă (trotuare), şos. Olteniţei, Dealul Mitropoliei (trotuare), Drumul Găzarului (trotuare), str. George Georgescu (trotuare), Splaiul Unirii.
În ceea ce priveşte sectorul 5, se va lucra pe str. Elie Radu, str. Anghel Saligny, str. Soldat Croitoru Nicolae, str. Caporal Preda, str. Spătaru Preda, str. Mărgeanului, str. Alexandru Vitzu, str. Ghidiceni şi Splaiul Independenţei.
În sectorul 6 se va interveni pe Calea Plevnei (trotuare), Calea Giuleşti, str. Valea Oltului, str. Petre Popovăţ.
Lucrările care urmează a fi efectuate presupun decopertarea/frezarea anumitor segmente de stradă şi refacerea carosabilului, folosind mixtura asfaltică ‘la cald’. Termenul de execuţie a lucrărilor de reparaţii din aceste contracte subsecvente este 30 iunie.
Având în vedere starea avansată de degradare a b-dului Basarabia din sectorul 2, Administraţia Străzilor va demara lucrările de reparaţii pe această stradă sâmbătă, 13 mai.