Spectacole de teatru în București-12 mai 2017
Articol de , 12 mai 2017, 11:55 / actualizat: 12 mai 2017, 15:35
Spectacole de teatru cu Constantin Cotimanis și Catrinel Dumitrescu, la Nottara, și cu Dorina Chiriac și Alexandru Bogdan, la Comedie
Teatrul Nottara se pregătește de sărbătoare. Se împlinesc 70 de ani la de înființarea acestei instituții, sub numele de Teatrul Armatei. Momentul este marcat nu printr-o seară aniversară, ci printr-un festival inedit.
Sub sloganul ”Nottara 70 – mai tânăr ca niciodată”, începând de duminică vom avea pe Bulevardul Magheru 7 zile efervescente cu teatru, muzică și dans.
Evenimentul este prefațat de avanpremiera spectacolului ”Totul e relativ”, în regia lui Felix Alexa, astăzi și mâine, de la ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu. În distribuție sunt doi actori din noua galerie de vedete a Teatrului Nottara, Raluca Gheorghiu și Gabriel Răuţă, alături de două nume emblematice pentru această instituție: Catrinel Dumitrescu și Constantin Cotimanis.
Ce se va întampla pe parcursul întregului festival, aflăm mâine, de la Ion Haiduc, un actor a cărui carieră este strâns legată de istoria ultimelor decenii ale Teatrului Nottara, din emisiunea Spectacol@bucuresti.ro.
Fiți pe frecvență de la 12:10.
Spectacolele serii:
19:00
”Totul e relativ”, în regia lui Felix Alexa, un nou spectacol la Teatrul Nottara, la Sala Horia Lovinescu. În distribuție: Raluca Gheorghiu, Gabriel Răuţă, Constantin Cotimanis, Catrinel Dumitrescu.
”Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare, un nou spectacol montat de Gelu Colceag la Teatrul de Comedie. În rolurile principale: Dorina Chiriac, Alexandru Bogdan, Mihaela Teleoacă, Gloria Găitan, Dragoș Huluba, Dan Rădulescu.
”La grande magia” de Eduardo de Filippo, în regia lui Elie Malka. Din distribuţie fac parte: Valeria Ogăşanu, Anca Androne, Răzvan Vasilescu, Vlad Zamfirescu, Mihai Bisericanu. Spectacolul se joacă la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei.
”Maestrul și Margarita” după Bulgakov, spectacol regizat de Sandu Grecu, la Teatrul ”Satiricus Ion Luca Caragiale” din Chișinău, prezentat la TES.
”Peretele”, spectacol pe textul și în regia Liei Bugnar, cu Marius Manole, la Teatrul Metropolis.
”Poezia visului”, one man show Lari Giorgescu, spectacol realizat de Miriam Răducanu, pe versurile lui Emil Botta, la Unteatru.
”Carpathian Garden”, o întâlnire cu actorii Tudor Aaron Istodor şi Radu Iacoban, la Godot Cafe Teatru, într-un spectacol creat de Radu Iacoban.
19:30
”Pescărușul” de A.P. Cehov, spectacol realizat de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Odeon, Sala Studio. În distribuție: Alina Berzunțeanu, Marius Damian, Dan Bădărău, Nicoleta Lefter, Laurențiu Lazăr, Elvira Deatcu, Florina Gleznea, Mihai Smarandache, Gelu Nițu și Cezar Antal.
”Idolul şi Ion Anapoda” de G.M. Zamfirescu, ultimul spectacol în regia maestrului Ion Cojar, cu: Dan Puric, Ileana Stana Ionescu, Ileana Olteanu / Cesonia Postelnicu, Irina Cojar, Silviu Biriş, Afrodita Androne, Erika Băieşu şi Alexandru Hasnaş, la Sala Studio a Teatrului Naţional I.L.Caragiale.
20:00
”Dator vândut”, comedia lui Labiche, în regia lui Dan Tudor, la Teatrul Metropolis.
20:15
”6 din 49”, spectacol în regia lui Alexandru Maftei, cu: Dana Voicu şi Liviu Cheloiu, la Teatrul de Artă București.
22:00
„Mizantropul” de Moliere, traducerea: Doru Mareș, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, cu: Dan Rădulescu, Anca Dumitra, Alexandru Călin, Sorina Ștefănescu, Șerban Gomoi, Vlad Udrescu, Aida Avieriței/ Clara Popadiuc, Sorin Dobrin, Alexandru Suciu, la Godot Cafe Teatru.