Franța are un nou președinte!
Articol de , 14 mai 2017, 15:01
Emmanuel Macron a fost învestit oficial președinte al Franței!
Ceremonia a avut loc la Palatul Elysée.
Noul președinte a fost întâmpinat la Palat de garda republicană și de muzică militară.
După ce a străbătut cu solemnitate curtea de onoare, el a fost primit de predecesorul său, Francois Hollande, cu care a discutat o oră.
Noului președinte i-a fost prezentat apoi colanul de Mare Maestru al Ordinului Național al Legiunii de Onoare.
Emmanuel Macron a spus că lumea întreagă și Europa au nevoie de o Franța puternică.
Totodată, el a dat asigurări că nu va ”ceda nimic din angajamentele luate în fața francezilor” și că ”le va reda francezilor încrederea în ei”.