Cele mai interesante evenimente de astăzi, 15 mai, din Bucureşti
Articol de , 15 mai 2017, 02:48
CINEMA
De azi până Duminică 21 mai se desfăşoară o ediţie intermediară a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii – KINOdiseea prilejuită de săptămâna „Şcoala Altfel”. Programul primei zile.
# La Cinema Muzeul Ţăranului rulează:
– de la ora 10:00, „Fiddlesticks / Orăşelul alandala”, film german recomandat copiilor de 3 – 7 ani în care copiii şi bunicii reuşesc să transforme un orăşel din Europa într-un loc al invenţiilor şi recordurilor, maşina de gunoi devenind fabrică de biciclete, iar o macara rollercoaster;
– de la ora 12:00, producţia finlandeză „Iarna lui Jill şi Joy” pentru publicul având 5 – 10 ani, distinsă anul trecut cu premiul publicului, despre convieţuirea dintre oameni şi o familie …miniaturală.
# La Hollywood Multiplex de la ora 10:00 este proiectat filmul „Fiddlesticks / Orăşelul alandala”.
MUZICĂ
* În cadrul EUROPAfest astă-seară au loc două concerte:
– de la ora 19:00, la CinemaPRO se întrec în Bucharest International Jazz Competition formaţiile Threeamisu – formată din instrumentişti din Germania, Israel şi Elveţia şi Big din Israel;
– de la ora 20:00, în Caffe Ibis Nord cântă Aleks Fadini Group – format din muzicieni din Italia, SUA şi Germania, precum şi Daniel Arthur Trio nord american.
* În Control Club dau concerte trupele:
– de la ora 20:30, Pandrea din Bucureşti;
– de la ora 21:15, Anemic Disco din Braşov;
– de la ora 22:15, Hollywoodfun Downstairs din Noua Zeelandă.
FESTIVAL
De azi până Duminică 21 mai se desfăşoară cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) şi Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în colaborare cu Institutul Cultural Român şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. În cadrul acestui eveniment peste 100 de poeţi din aproximativ 30 de ţări vor participa la conferinţe, mese rotunde, dezbateri, performance-uri şi recitaluri de jazz, lansări de carte şi evenimente dedicate copiilor. Pe toată perioada Festivalului la sediul MNLR din strada Nicolae Creţulescu nr. 8 este sunt deschise expoziţia PEN România 95 şi Târgul Naţional al Cărţii de Poezie (TNCP), în intervalul orar: 12.00 – 20.00.
Programul primei zile.
– Deschiderea manifestărilor dedicate aniversării celor 95 de ani de existenţă PEN România, începe de la ora 18:00, în mansarda Casei Filipescu-Cesianu din Calea Victoriei nr. 151, în prezenţa Magdei Cârneci – Preşedintele PEN România, a lui Mirel Taloş – vicepreşedintele Institutului Cultural Român, Kätlin Kaldmaa – Secretarul General al PEN International, PEN Estonia, Jarkko Tontti – PEN International, PEN Finlanda, şi Ioan Cristescu – Directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române; amfitrion: Adrian Majuru – Directorul Muzeului Municipiului Bucureşti. Momentul aniversar „PEN România 95” include: dezbateri, lecturi publice, lansarea antologiei „PEN 95”.
– De la ora 19:00, la sediul MNLR din strada Nicolae Creţulescu are loc recitalul de poezie susţinut de Mircea Dinescu, care citeşte din cel mai recent volum al său, „Colierul din bomboane de colivă”. Invitatul special al evenimentului este maestrul George Mihăiţă, iar moderator, poetul Dan Mircea Cipariu
EXPOZIŢIE
* La sala de expoziţii „Constantin Brâncuşi” a Palatului Parlamentului, este vernisată, de la ora 17:00, expoziţia „Românii din jurul României” ce cuprinde fotografii oglindind fragmente identitare ale comunităţilor româneşti din Bucovina, Herţa, Maramureşul din dreapta Tisei, sudul Basarabiei (Ucraina), Basarabia (Republica Moldova), Transnistria de Nord, Transnistria de Sud, Bulgaria (Valea Dunării), Timoc şi Voivodina (Serbia), precum şi Ungaria, lucrări ce pot fi vizionate până pe 30 mai.
CARTE
* La Librăria Humanitas de la Cişmigiu, de la ora 19:00 are loc lansarea romanului „Amurgul Marinarului”, de Yukio Mishima – în deschiderea celei de-a VII-a ediţii a evenimentului „Zilele Culturii Japoneze”, organizată de Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru’” (CSRJ-AH), împreună cu Universitatea Româno-Americană (15 – 21 mai).