Gabriela Firea: Bani pentru tinerii care se casatoresc!
Articol de Mircea Apostolescu, 17 mai 2017, 12:23
Pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu General de maine se afla un proiect de hotarare potrivit caruia Municipalitatea ar urma sa acorde stimulente financiare tinerilor care se casatoresc.
Astfel, la initiativa primarului general, Gabriela Firea, consilierii municipali ar putea decide, maine, ca tinerii care isi intemeiaza o familie sa primeasca un stimulent in valoare neta de 1500 de lei. Acesta va fi acordat de catre Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineret al Municipiului Bucuresti (CTMB).
Pentru a beneficia de aceasta suma de bani, unul dintre soti trebuie sa depuna la CTMB o cerere si o copie conforma cu originalul de pe Certificatul de Casatorie, in termen de 45 de zile de la incheierea casatoriei.
Pot beneficia de acest stimulent toate tinerele familii in care cel putin unul dintre soti are domiciliul sau resedinta pe raza Municipiului Bucuresti si se afla la prima casatorie. De asemenea, cel putin unul dintre soti trebuie sa aiba varsta cuprinsa intre 18 – 35 de ani.
Familiile in care sotii nu indeplinesc conditia de varsta pot beneficia, totusi, de stimulentul financiar, cu avizul primarului general, Gabriela Firea.