Cvartetul spaniol De La Puríssima, în România
Articol de Sabina Lapadatescu, 19 mai 2017, 11:40
În perioada 20 – 23 mai, Fundaţia Pro Art Hermannstadt (Sibiu) şi Institutul Cervantes din Bucureşti, în parteneriat cu Radio România, organizează două concerte ale cvartetului spaniol De La Puríssima în România.
Grupul compus din Julia de Castro (voce şi versuri), Miguel Rodrigáñez (contrabas), Gonzalo Maestre (baterie) şi Jorge Vera (pian) va susţine două concerte: primul, în ziua de 20 mai, ora 19:00, în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Sibiu, iar cel de-al doilea, în data de 23 mai, ora 19:00, la Sala Radio.
Cvartetul De La Puríssima s-a distins în muzica spaniolă contemporană printr-un amestec de inovaţie şi tradiţie, printr-o punere în scenă insolită, printr-un simţ al umorului foarte special şi printr-o atitudine provocatoare şi interactivă faţă de public. Numele său, trimiţând la o stradă valenciană, a fost găsit de Julia de Castro, ca un amestec de pasiune, sacralitate, ironie şi exces.
De La Puríssima a fost influenţat de multiple tendinţe şi muzicieni din toate timpurile, de la Bill Evans la Lilian de Celis, trecând prin rockul cel mai pur al lui Robert Gordon, fără a uita influenţe decisive, precum Billie Holiday, Scott Lafaro, Raquel Meller, Eartha Kitt, Calle 13, Mina sau Keith Jarret. Încă de la înfiinţarea sa, în 2009, grupul a stârnit un viu interes în presa de specialitate, care a vorbit atunci despre un „neorealism madrilen“, lucru care a atras prezenţa sa atât în spaţii convenţionale, cît şi în spaţii total neconvenţionale din Spania şi din întreaga lume.
Evenimentul, mult aşteptat de publicul românesc, este o aducere în prim-plan a unui adevărat fenomen al muzicii spaniole din ultimii ani.
Pentru concertul de la Sala Radio biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.