O nouă medalie de aur pentru România la canotaj
Articol de Alina Neagu, 28 mai 2017, 13:06
UPDATE: Echipajul masculin de patru rame al României a cucerit medaliile de argint la Campionatele Europene de canotaj din Cehia. Echipajul este format din Cristian Ivașcu, Vlad Dragoș Aicoboae, Marius Vasile Cozmiuc și Ciprian Tudosă.
Mădălina Bereș și Laura Oprea au câștigat medaliile de aur în proba feminină de dublu rame, la Campionatele Europene de canotaj din Cehia.
Aceasta este a doua medalie de aur cucerită de România la Racice, după cea obținută ieri de echipajul feminin de patru rame-Cristina Popescu, Alina Elena Pop, Beatrice Parfenie și Georgiana Parașcanu.
Canotorii români vor mai evolua astăzi în patru finale, dublu vâsle feminin categoria ușoară, patru rame masculin, 8+1 feminin, 8+1 masculin.
Țara noastră participă la Campionatele Europene cu cel mai numeros lot din ultimii 12 ani, zece echipaje, compuse din 39 de sportivi.