Incendiul din Ilfov încă nu a fost stins
Articol de , 30 mai 2017, 19:11
Incendiul care a izbucnit la sfârşitul săptămânii trecute la un depozit de lângă Capitală, încă nu a fost stins în totalitate.
În prezent focul arde mocnit, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.
În interiorul depozitului s-a format un strat gros de material plastic topit şi hârtie arsă.
Pompierii acţionează la această oră cu două autospeciale de stingere, iar la faţa locului se află şi o ambulanţă.
Amintim că un incendiu puternic a izbucnit vineri seara la o hală din localitatea Dărăşti, din judeţul Ilfov.
În depozit se aflau documente şi echipamente electronice, astfel că focul s-a extins cu repeziciune.
Deşi la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, flăcările nu au putut fi stinse în totalitate nici până acum.
Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Arhiva Ministerului Dezvoltării Regionale nu a fost afectată de incendiul produs la hala de lângă Bucureşti.
Instituţia utilizează serviciile companiei care are în proprietate depozitele din Dărăşti-Ilfov pentru o parte din documentele sale.
Actele se găsesc însă într-o altă hală decât cea care a fost afectată de flăcări, susţine Ministerul Dezvoltării Regionale.