Stimulent financiar pentru nou-născuți!
Articol de bucurestifm, 1 iunie 2017, 15:16
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, dorește să acorde 2.500 de lei pentru fiecare nou-născut. Proiectul de hotărâre care prevede acest lucru se află pe ordinea de zi a ședinței din 8 iunie a Consiliului General.
Banii ar urma să fie acordați de Direcția Generală de Asistență Socială București.
Pentru obținerea stimulentului, este necesar ca măcar unul dintre părinți să aibă domiciliul în Capitală, iar nașterea copilului să aibă loc într-o maternitate din București.
Dosarul se va depune în cel mult o lună de la nașterea copilului.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în perioada 2010 — 2015, numărul nou-născuților ai căror părinți au rezidența pe raza Bucureștiului a scăzut de la 21.000 de copii la putin peste 19.000.
Propunerea stimulentului este motivată și de cheltuielile pe care o familie tânără le are odată cu venirea pe lume a unui nou-născut.