Ziua Nationala a Adoptiei

Articol de bucurestifm, 2 iunie 2017, 09:31
Daca ieri, pe 1 iunie, i-am sarbatorit pe toti copiii, astazi, pe 2 iunie, ne gandim la cei mai putin norocosi dintre ei. Aceia care isi doresc, mai presus de orice, sa aiba o familie si sa se bucure de dragostea si caldura unui camin.
In prezent, in Romania sunt 3.273 de copii care asteapta sa vina cineva sa ii ia acasa.
Din pacate, familiile care doresc sa adopte un copil prefera, in general, micutii de pana la 2 ani.
Statisticile Serviciului Adoptii din cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie arata ca din totalul copiilor adoptabili doar 505 au varsta sub 2 ani.
Ceilalti au intre 3 si 6 ani (981 de copii) si intre 7 si 14 ani (1.787).
De la 1 ianuarie si pana la 31 martie anul acesta au fost incuviintate 131 de adoptii.
Ziua Nationala a Adoptiei a fost stabilita de Parlamentul Romaniei in 2014 la initiativa asociatiei ADOR copiii – Comunitatea Familiilor Adoptive in parteneriat cu Oficiul Roman pentru Adoptii si Primaria Sectorului 3 prin Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Instituirea unei Zile Nationale a Adoptiei are ca scop promovarea adoptiilor si propunerea de solutii pentru simplificarea procedurilor de adoptie.