Tabăra de vară lângă casă, în Sectorul 6
Articol de Stefania Grigore, 13 iunie 2017, 14:08
Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, caută 10 copii cu vârste cuprinse între 5-10 ani care, în perioada 19-30 iunie 2017, între orele 08.30-15.30, vor să participe la activităţi recreative şi la ateliere de creaţie, într-un program de educaţie non-formală.
Gabriel Mutu, Primarul Sectorului 6: „Vacanţa de vară este o bucurie pentru copii, dar părinţii îşi fac uneori griji asupra petrecerii acestui timp liber. Acum au şansa să îi ducă pe cei mici într-un cadru în care vor îmbina distracţia cu un alt fel de a învăţa lucruri utile. Mai mult, copiii înscrişi pot ajuta, la rândul lor, familii în dificultate din Sectorul 6, prin donaţii caritabile. Este un program de succes, benefic tuturor”.
Aflat la cea de-a VII-a ediţie, proiectul „Tabere de dezvoltare personală” se derulează prin DGASPC Sector 6, în incinta Centrului de Recreere şi Dezvoltare Personală ‘Conacul Golescu-Grant’, din Aleea Tibleş nr. 64. Pentru mai multe informaţii şi înscrieri, persoanele interesate sunt rugate să se adreseze la office@dgaspc6.com sau voluntariatformare@dgaspc6.com.
Pentru a ocupa un loc la tabăra care va începe luni, 19 iunie 2017, copiii pot fi înscrişi cât mai curând. Au prioritate micuţii din Sectorul 6, pentru care părinţii vor dona produse către Magazinul SocialXChange, după cum urmează:
O săptămână de tabară:
1 copil/ 25 de puncte (50 lei)
2 copii (fraţi) / 40 puncte (80 lei)
Ambele săptămâni de tabără:
1 copil/ 50 puncte (100 lei)
2 copii (fraţi) /80 puncte (160 lei)
Încă din anul 2010, de când a fost iniţiat acest proiect, aproximativ 800 de participanţi, copii şi voluntari, şi-au petrecut timpul în mod creativ, fiecare plecând acasă cu amintiri deosebite. În acest an, prima săptămână va fi dedicată activităţilor cu tema: olimpiada sporturilor, iar vineri, 23 iunie, copiii vor participa la Ziua Iei. În a doua săptămână de tabără, activităţile vor aborda tema desenelor animate şi totul se va încheia cu o super petrecere. Toate aceste activităţi nu ar fi posibile fără sprijinul celor peste 30 de voluntari, coordonaţi de animatori profesionişti şi angajaţi ai DGASPC Sector 6.
Magazinul SocialXChange aflat în Calea Crângaşi nr. 3 funcţionează ca un intermediar între membrii comunităţii aflaţi în situaţii dificile, care au drag de muncă, şi persoanele generoase, care au posibilitatea de a face donaţii. În schimbul orelor de muncă prestate, oamenii îşi pot alege produsele de care au nevoie de pe rafturile magazinului. În prezent, magazinul are nevoie de: produse igienico-sanitare (deodorant, săpun solid, serveţele umede, pamperşi pentru copii nr. 5 şi 6, pamperşi pentru adulţi nr. 2 şi 3), alimente (dulciuri, napolitane, biscuiţi, lapte praf pentru copii cu vârste între 6 luni -1 an), conserve şi ulei.