Astazi se implinesc 33 de ani de la punerea pietrei de temelie la „CASA POPORULUI”!
Articol de Mircea Apostolescu, 25 iunie 2017, 07:03
Pe 25 iunie 1984 avea loc ceremonia oficiala de punere a pietrei de temelie la obiectivul de investitii „Casa Poporului”. Finisajele aveau sa fie terminate abia in anii ’90.
Actualul Palat al Parlamentului este a doua cladire administrativa din lume, ca suprafata, dupa cea a Pentagonului.
Foto: romaniamegalitica.blogspot.ro
Cea mai mare cladire din Europa este delimitata de strada Izvor, la vest – nord-vest, Bulevardul Natiunile Unite, la nord, Bulevardul Libertatii, la est, si Calea 13 Septembrie, la sud.
Suprafata desfasurata a celor 12 etaje, 9 la suprafata si 3 in subteran, este de 330000 de metri patrati.
CUM S-A AJUNS LA CONSTRUCTIA CASEI POPORULUI?
Lucrarile la „Casa Poporului” au inceput, de fapt, in 1983.
Dar, cum s-a ajuns la construirea acestei cladiri record?
Revenit in tara din vizita oficiala din Nigeria, conducatorul de atunci al Romaniei, Nicolae Ceausescu, si-a gasit casa din cartierul Primaverii grav afectata de cutremurul din 4 martie 1977, din cauza ca fusese construita pe malul lacului, pe un sol aluvionar.
In aprilie 1977, Cesusescu a convocat o mare consfatuire cu arhitectii, pentru a gasi un loc pentru un mare proiect de investitii.
Foto: www.agerpres.ro
La acea consfatuire i s-a adus in atentie un proiect din 1935 al lui Carol II, care prevedea constructia Camerei Deputatilor pe Dealul Arsenalului.
Arhitectii i-au spus lui Ceausescu ca unul dintre cele mai sigure locuri din Bucuresti, in caz de seism, este cornisa inalta a Dambovitei, Dealul Arsenalului.
In urma acestei consfatuiri din aprilie 1977, seful statului si secretarul general al Partidului Comunist Roman a declansat un concurs pentru alegerea celei mai bune solutii de arhitectura.
La concurs au participat mai multe colective de arhitecti.
Initial, a fost ales castigator colectivul condus de rectorul de atunci al Arhitecturii, Cezar Lazarescu.
Insa, la concurs a participat si o tanara arhitecta absolventa, al carei subiect pentru lucrarea de diploma fusese chiar o megastructura pe Dealul Arsenalului.
Tanara arhitecta Anca Petrescu, avea, conform marturiilor epocii, aparenta unei fete simple, din mediul rural.
In plus, ea aproba, cu entuziasm, „indicatiile pretioase” ale cuplului Ceausescu, supralicitand, chiar, in ceea ce priveste dimensiunile si luxul.
Gurile rele spun ca, in acest fel, Anca Petrescu a castigat simpatia si increderea sotilor Ceausescu, ajungand la conducerea, de facto, a proiectului.
In plus, tanara arhitecta purta si numele de fata al Elenei Ceausescu, ceea ce ii facea pe multi sa creada ca este ruda cu „savantul de renume mondial”, conferindu-i astfel o putere si mai mare, in cadrul structurilor de partid si de stat ale vremii.
ISTORIA DEALULUI ARSENALULUI
Locul unde Nicolae Ceausescu si arhitectii lui au decis sa construiasca Casa Poporului are o istorie interesanta.
In timpul Revolutiei de la 1848, pe data de 13 Septembrie, a avut loc ultima batalie de pe teritoriul romanesc intre structuri ale armatei Tarii Romanesti si forte ale Imperiului Otoman.
Foto: www.ziarelive.ro
In acea zi, Batalionul 2 al Regimentului 2 Infanterie de Linie, Compania a 7-a din Regimentul 1 Infanterie de Linie, comandate de catre colonelul Radu Golescu si Compania de pompieri, comandata de capitanul Pavel Zaganescu au infruntat
fortele otomane, conduse de catre Kerim Pasa.
In 1860, pe acest deal a fost construit Arsenalul Armatei, iar paraclisul existent a fost transformat in Pulberaria Armatei.
Inaintea acestor evenimente, insa, dealul a capatat o faima sinistra.
In 1775, domnul fanariot Alexandru Ipsilanti construia, pe Dealul Spirii un fel de centru civic, cunoscut sub numele de „Curtea Noua”.
Aceasta avea, insa, sa arda in doua randuri, in 1789 si in 1796.
In 1802, „Curtea Arsa” cum i se spunea, de acum, este grav afectata de „cutremurul cel mare”, iar in 1812 este mistuita, din nou, de flacari, chiar in noaptea instalarii ca domn al Tarii Romanesti a lui Ioan Gheorghe Caragea.
In timpul domniei acestuia, „Curtea Arsa” este bantuita de „ciuma lui Caragea”.
Pe acest loc incarcat de istorie au hotarat sotii Ceausescu si arhitectii lor sa isi ridice „Casa Poporului”.
Pentru a face loc „maretei ctitorii a Epocii de Aur”, cum i se spunea, pe atunci, a trebuit demolat un intreg cartier, Uranus, demolari care au afectat o suprafata de circa 50 de hectare.
Foto: www.nasul.tv
Dar, si mai grav, odata cu inceperea lucrarilor la impozantul edificiu, Nicolae Ceausescu a cerut un drum de acces demn de maretia ctitoriei sale.
Astfel a fost preluata o alta idee a lui Carol II, crearea unei axe est-vest.
Demolarile pentru aceasta axa au afectat o suprafata de 600 de hectare!!!
Asa a luat nastere bulevardul botezat de catre Ceausescu „Victoria Socialismului”, care se prelungea cu Bulevardul Unirii.
Cu frenezia nebunească specifică „Epocii de aur” clădirea, exceptand anumte finisaje, a fost ridicată în doar 5 ani, record neatins de nicio altă țară care s-a încumetat la un astfel de proiect gigantic, dupa cum a fost prezentata si in cadrul proiectului EU aleg ROmania.
CE A DEMOLAT CEAUSESCU PENTRU CASA POPORULUI?
Demolarile pentru Casa Poporului si pentru bulevardul Victoria Socialismului au schimbat fata Bucurestiului.
Desi, in epoca, ele erau comparate cu modernizarea Parisului in vremea lui Napoleon III, demolarile lui Ceausescu de fapt au vaduvit Bucurestiul de monumente de o valoare inestimabila.
Foto: www.muzeuldefotografie.ro
Chiar si casele mai simple erau pline de farmec şi de verdeaţă, avand cu adevarat personalitate.
Multe dintre casele obisnuite aveau o arhitectura valoroasa, originala, fiind concepute de arhitecţi renumiţi, imediat după Războiul de Independenţă.
Au fost demolate case cu structuri din fontă, materiale excepţionale de finisaj: luminatoare cu vitralii lucrate manual, oglinzi şlefuite de zeci de metri pătraţi, picturi a fresco, placaje sau scări din marmură italiană, socluri din
granit negru, stucaturi pictate, şeminee din porţelan Meissen, tâmplării sculptate din lemn exotic.
Un exemplu il reprezinta monumentala scara de la Spitalul Brâncovenesc, făurita de trei generaţii de meşteri italieni, care, după unii autori, era cea mai frumoasă din lume. Aceasta scara a fost si ea demolată, în mod stupid, desi ar fi putut fi păstrată.
Dar, la vremea respectiva, „directivele pretioase ale secretarului general” nu puteau fi puse in discutie. Evident, nimeni nu risca fulgerele lui Ceauşescu nici macar de dragul salvării unei clădiri precum Spitalul Brancovenesc.
Institutul Medico-Legal „Mina Minovici“, Schitul Maicilor, cu incinta în amfiteatru, locuinţe splendide ale anilor 1870-1900 au fost demolate si ele.
Au dispărut, tot atunci, Mănăstirea „Mihai Vodă”, Arhivele Statului, o parte a Mănăstirii
Foto: adevarul.ro
„Antim” in vreme ce alte biserici au fost mutate pe amplasamente retrase fata de linia principala de constructie.
Au fost demolate, de asemenea, la „indicatiile pretioase” ale, lui Ceausescu, cu frenezie, bisericile Spirea Veche, Sf. Apostoli, Sf. Spiridon Vechi, Sfânta Vineri, dar şi alte construcţii reprezentative.
Demolările pentru axa majoră au avut efecte neaşteptate asupra echipei de proiectare.
Astfel, a fost demolată, aproape întâmplător, chiar casa şefului de proiect, rectorul de atunci de la Arhitectura, Cezar Lăzărescu.
Acesta nu a putut suporta pierderea. A făcut un accident vascular, lăsând cale liberă afirmării arhitectei Anca Petrescu.
AMINTIRI ALE CONSTRUCTORILOR DIN EPOCA DE AUR
Cei care au participat sau au avut, intr-un fel sau altul tangente cu epopeea construirii Casei Poporului au amintiri incredibile pentru noi, cei din ziua de astazi.
Astfel, un inginer militar care conducea o alta lucrare din epoca, reamenajarea Muzeului Militar National isi aminteste ca, in 1986, in timp ce vreo 300 de arhitecti proiectau finisajele pentru Casa Poporului, a venit un ordin direct de
la Ceausescu, care era si Comandantul Suprem al Fortelor armate, ca toata marmura intreaga trebuie trimisa la Casa Poporului.
Cum primise marmura pentru finisajele la Muzeul Militar, inginerul a pus mesterii pietrari sa „sparga” tot stocul de marmura, evident in bucati dinainte masurate, ca sa nu fie nevoit sa o trimita la Casa Poporului…
CONSECINTELE CONSTRUCTIEI CASEI POPORULUI
Din pacate, unele dintre consecintele deciziilor urbanistice de la finele anilor ’70 si inceputul anilor ’80 persista si astazi.
Foto: adevarul.ro
O „rana” de 7 kilometri, de la Piaţa Puişor la Piaţa Vergului, brăzdeaza oraşul de la vest la est.
A apărut, de atunci, fractura între sudul sărac, cenuşiu, cu cartierele dormitor, şi nordul mai prosper şi mai verde al oraşului.
Circulaţia nord-sud a fost compromisă. Cine nu cunoaste Bucureştiul nu poate traversa nord-sud oraşul decât prin Piaţa Unirii.
Între marele bulevard „Victoria Socialismului” şi restul oraşului au rămas zone necontrolate, un fel de curţi de gunoi, pe kilometri care nici acum nu au dispărut.
Demolările s-au efectuat înainte să existe un proiect, fara fotografierea cladirilor care au disparut, uneori după semne făcute cu mâna de Ceauşescu din goana maşinii.
Din punctul de vedere al dramei umane, cifrele sunt socante!
– 57.000 de familii au fost dezrădăcinate…
– Oraşul s-a umplut de câinii fugăriţi din curţile caselor demolate în grabă. Rămaşi ai nimănui, toleraţi şi hrăniţi de orăşeni, au devenit o plagă, ce s-a intins asupra Capitalei pana in 2013.
– Buncărele şi canalele subterane ale Casei au desfiinţat multe trasee de transport în comun. De aceea, importantul cartier Drumul Taberei a rămas până azi fără metrou.
Toate acestea sunt, de acum, istorie.
Important este, insa, sa invatam din aceasta istorie recenta, sa nu mai demolam cladiri de patrimoniu, pentru a face loc unor proiecte faraonice, dorite de nu stiu ce potentati ai zilei!
Adevarul, din pacate, este ca nicio „casa a poporului” nu apartine poporului cu adevarat…
