Alien: Covenant – Drumul spre Paradis începe din iad

Articol de , 26 iunie 2017, 20:18

Filmul horror SF „Alien: Covenant” este continuarea mai puţin reuşitului „Prometheus”, care era, la rândul său, un prequel al reuşitei trilogii clasice „Alien”, ce l-a avut ca iniţiator pe regizorul şi producătorul Ridley Scott, ceea ce este acest cineast şi la sequel-ul de acum. Poate de aceea noul film este un tribut adus seriei, reluând elementele şi implicaţiile ei simbolice, ca ploaia sau focul purificatoare, dar şi coloristica sumbră, ce constituie un adevărat festin vizual, mai ales pentru fani, întărit de efectele vizuale de secol XXI. Multiplele referinţe culturale şi estetice de pe ecran şi din coloana sonoră, indică faptul că s-a dorit un film pentru spectatorii ce pot recepta şi ideile filozofice cuprinse în scenariul scris de şase autori, despre creaţie (inclusiv cea artistică) şi scopul ei, precum şi despre umanitate în general, e drept că prezentate într-o viziune sumbră, luciferică. Probabil pentru că cei care filozofează în film sunt… androizii.

La zece ani după eşecul misiunii Prometheus, o altă astronavă, Covenant, se îndreaptă spre îndepărtata planetă Origae-6 unde membrii echipajului şi cei 2.000 de colonişti cufundaţi în somn criogenic ar trebui să pună bazele unei noi civilizaţii umane. Explozia unei stele defectează însă unele sisteme ale navei, iar androidul Walter, excelent interpretat de Michael Fassbender, e obligat să-i trezească pe membrii echipajului. Curând, ei descoperă în apropiere o planetă mult mai asemănătoare cu Pământul decât destinaţia iniţială şi, în urma unui mesaj muzical venit de pe aceasta, decid să o exploreze. La prima vedere, planeta pare perfectă pentru o colonie umană, dar curând eroii vor face o descoperire de rău augur: chiar nava eşuată în urmă cu un deceniu şi pe androidul David, aproape identic cu Walter şi jucat de acelaşi actor la fel de bine. Dar şi altceva.

Întrucât un film precum „Alien: Covenant”, ce rulează la cinematografe de mall, costă mult, producătorii, în frunte cu regizorul Ridley Scott, au făcut multe concesii şi publicului larg, rezultând un amestec, oarecum nefericit, cu tensiune şi dezvăluiri care să îi satisfacă pe cât mai mulţi spectatori. De exemplu, găselniţa ca personajele să formeze cupluri, putea să asigure un plus de emoţie, dar nu reuşeşte. Astfel, pilotul Tennessee, jucat de  Danny McBride, care, încălcând priorităţile unei astfel de misiuni, pune în pericol vieţile celor 2000 de colonişti ca să încerce salvarea soţiei şi colegilor de echipaj amerizaţi pe planetă, varsă câteva lacrimi după ce nevasta-i sfârşeşte cumplit, pentru ca ceva mai târziu să se poarte de parcă ea n-ar fi existat niciodată. Un alt exemplu: Daniels, experta în teraformare foarte convingător jucată de Katherine Waterston, se dovedeşte mai pricepută în ale luptei decât militarii responsabili cu siguranţa echipajului.

Filmul răspunde cerinţelor publicului şi dezvăluind ce se întâmplă după finalul din „Prometheus”, când Elizabeth Shaw şi David se îndreaptă, la bordul unei nave de salvare, spre planeta de baştină a Inginerilor, creatorii oamenilor. Noul film are şi o secvenţă în care îl vedem pe David întâlnindu-şi creatorul, pe Peter Weyland jucat de Guy Pearce, care-l informează că misiunea lui este să facă posibil contactul cu amintiţii Ingineri. Numai că împlinirea acestei misiuni e amânată pentru un sequel.