Ascultă Radio București FM Live

Cele mai interesante evenimente de astăzi, 29 iunie, din Bucureşti

Cele mai interesante evenimente de astăzi, 29 iunie, din Bucureşti

Articol de , 29 iunie 2017, 15:56

CINEMA

* Programul de astăzi la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti (BIFF).

# La Cinema Elvira Popescu:

– de la ora 17:30, proiecţia filmului „Tertium non datur” de Lucian Pintilie, urmată de lansarea ediţiei revizuite şi adăugite a cărţii acestui cineast intitulată „Bricabrac” şi de o discuţie în prezenţa autorului şi a invitaţilor speciali: Mihai Chirilov, Marie-France Ionesco, Corneliu Porumboiu, Victor Rebengiuc, Andrei Şerban, Corina Şuteu. Moderator: Monica Andronescu;

– de la ora 19:30, în cadrul competiţiei de lungmetraje rulează drama „Drôles d’oiseaux”, realizată de Élise Girard, ce spune povestea neconvenţională de dragoste dintre Mavie,  o frumoasă şi neîndemânatică tânără de 27 de ani plină de incertitudini, şi Georges, un bibliotecar singuratic şi cinic, interpretaţi de Lolita Chammah şi Jean Sorel;

– de la ora 21:00, este proiectată drama „Dublu” de Catrinel Dănăiaţă, cu Bogdan Dumitrache în rolul unui arhitect aproape de succes cu o relaţie aproape eşuată şi o viaţă aproape sufocantă, care devine prizonierul propriei existenţe.

# La Cinema Muzeul Ţăranului rulează:

– de la ora 19:00, scurt-metrajele din competiţia românească;

– de la ora 20:15, „The Sea Sorrow”, documentar britanic proiectat în prezenţa regizoarei debutante care este celebra actriţă Vanessa Redgrave, şi a producătorului  său, Carlo Nero, care e chiar fiul ei.

# o proiecţie specială cu coproducţia Franţa-Senegal „Wulu” are loc de la ora 19:00 în Journey Pub;

# La Institutul Italian de Cultură de la ora 19:30 începe proiecţia comediei dramatice „Perfetti sconosciuti / Complet străini”, urmată de o discuţie cu regizorul Paolo Genovese, la care vor fi prezenţi scenaristul Rolando Ravello şi actriţa Federica Rizzo.

* De la ora 19:00, în cadrul ciclului „Joia de film”, la Spaţiul Public European are loc  proiecţia gratuită a comediei „Ni à vendre, ni à louer / Vacanţă la mare” regizată de Pascal Rabaté.

TEATRU

* Teatrul Evreiesc prezintă, de la ora 19:00, premiera spectacolului „Visătorul” de Jean Henri Blumen, o comedie muzicală în limba idiş, cu translaţie în limba română, inspirată de o aventură a lui Menahem Mendl, personaj pitoresc apărut la sfârşitul secolului XIX sub pana marelui scriitor Şalom Alehem. Din distribuţie fac parte: Rafael Goldwaser – care semnează şi regia, Mihai Ciucă, Luana Stoica, Geni Brenda, Andrei Bibire şi Ştefan Eparu.

* Tot de la ora 19:00 încep şi următoarele spectacole:

– la Teatrul Odeon, „Jurnalul lui Robinson Crusoe”, un musical după „Insula” de Gellu Naum în regia lui Mihai Măniuțiu;

– la sala Atelier a Teatrului Mic, „Ţinutul din miezul verii (August: Osage County)” de Tracy Letts în regia lui Vlad Massaci.

* De la ora 19:15, Teatrul de Artă prezintă „O femeie singură”, one woman show de Dario Fo şi Franca Rame pus în scenă de Daniel Grigore-Simion şi interpretat de Andreea Bibiri.

* De la ora 20:00 au loc spectacolele:

– „Coada”, piesă de Israel Horovitz regizată de Iarina Demian, în Studio Space de la Sala Toma Caragiu – Icoanei a Teatrului Bulandra;

– „Vassa Jeleznova”, tragi-comedie de Maxim Gorki în regia lui Şerban Puiu, la Teatrul Elisabeta;

– „Dragostea durează trei ani”, dramatizare de Chris Simion a romanului omonim scris de Frédéric Beigbeder, la Godot Cafe Teatru;

– „La ţigănci”, adaptare după Mircea Eliade de Andrei şi Andreea Grosu, la UNteatru;

– în Club The Hub, Teatrul Roşu prezintă „Soţ de vânzare” în regia lui Marius Gîlea care şi joacă alături de Ana Odagiu şi Maria Radu.

MUZICĂ

* Concertul serii este cel susţinut de trupa americană de rock Evanescence la Arenele Romane. Accesul se face de la ora 19:00, iar americanii sunt precedaţi de trupele italiene Fall Has Come şi Killa, precum şi de cea grecească Sede Vacante.

* Filarmonica „George Enescu” îşi încheie stagiunea cu două concerte susţinute de Orchestra sa simfonică sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, astăzi şi mâine, de la ora 19:00, la Ateneul Român. În program: „Bătălia cu facle” de Irina Odăgescu Ţuţuianu; Concertul nr. 1, în Do major, pentru pian şi orchestră – solist Michael Roll şi Simfonia nr. 7 de Antonin Dvořák.

* Implant Pentru Refuz dă un concert acustic la Verde Stop, începând cu ora 19:00.

* Ambra cântă Fado, de la ora 20:00 în ARTea.

 EXPOZIŢII

* La sediul Uniunii Arhitecţilor din România, din str. Jean Louis Calderon nr. 48, de astăzi este deschisă expoziţia „Arhitectura în acuarelă” semnată arh. Vasile Alboi Şandru.

* În Sala de Sticlă a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, până pe 30 iulie este deschisă o expoziţie de pictură, sculptură şi grafică românească din colecţii particulare, care reuneşte lucrări ale unor artişti plastici comentaţi de Petre Oprea, ea fiind inaugurată astăzi în cadrul celui de al VI-lea Simpozion „Petre Oprea” de istoria artei româneşti, iniţiat în anul 2012 de Federaţia Română a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO în memoria istoricului şi criticului de artă Petre Oprea (1928-2011).

* Tot la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, dar în sala H.H. Stahl, de la ora 17:00 are loc vernisajul expoziţiei retrospective a artistei Ana Rus „Timpul – între Sacru şi Profan”, ce poate fi vizionată până pe 16 august.

* Tot de la ora 17:00 este vernisată expoziţia „Golden Frame#7” la Atelier 030202, de la Sala Nouă a Teatrului de Comedie. Curator: Mihai Zgondoiu.

* Alte expoziţii sunt vernisate de la ora 19:00:

– „Capete, mâini şi variaţii de tensiune” de Vali Chincişan, la etajul 4 al sediului Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Palatul Parlamentului;

– „Negotiating Answers” de Vlad Albu, la Make a Point, din incinta fostei Postăvării Române din Şoseaua Morarilor nr. 1;

– expoziţiile „ad-hoc” şi „La început a fost povestea”, la A5 Studio Space din strada Piaţa Amzei nr. 5, ce reprezintă proiectele de diplomă ale absolventelor Romina Banu şi Melissa Antonescu coordonate de Prof. Univ. Dr. Iosif Kiraly, în cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, secţia Foto-Video.

CONFERINŢE

* În cadrul Conferinţelor de la Şosea, de la ora 18:00, în Clubul Ţăranului începe atelierul „Exile into archive / Despre o muzeografie a memoriei” susţinut de Lila Passima, curator al Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

* Conferința cu tema „Viaţă şi moarte în Bucureştiul medieval. Academia şi Biserica de sub Piaţa Universităţii” este susţinută de Theodor Ignat, de la Secția de Arheologie a Muzeului Municipiului Bucureşti de la ora 18:30, la Palatul Suțu.

FILATELIE

Romfilatelia lansează emisiunea „Patrimoniul artistic al Muzeului Municipiului Bucureşti”, disponibilă de astăzi în magazinele sale.

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:37

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii

Cetăţenii din sectorul 3 pot beneficia de un serviciu gratuit, de ridicare a deşeurilor provenite din construcţii, în limita a 30 de saci pe an,...

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:26

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena

Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4, deschis în august 2024 și închis la începutul lui ianuarie 2025, și-a reluat activitatea. Acesta a fost...

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:06

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025

O nouă ediție a Târgului de Turism al României va reuni cele mai importante oferte turistice din România și din întreaga lume. Între 20 –...

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:51

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect

UPDATE 19:45 : Muzeul Drents din Olanda anunţă, miercuri, că trei suspecţi au fost arestaţi în cazul pieselor de tezaur dacic, furate. Poliţia...

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:27

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!

Protecția Animalelor CJ Ilfov organizează în perioada 3-14 februarie, o campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici, atât cu...

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:41

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”

Violența în școli este o realitate tot mai vizibilă, iar soluțiile pentru combaterea ei trebuie să implice atât autoritățile, cât și...

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:40

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională

Forţele de ordine vor beneficia de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, care va survola zona stadionului Arena...

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 15:48

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală

Peste 30.000 de amenzi, în valoare totală de 19,5 milioane de lei, au fost aplicate, anul trecut, de Poliţia Locală Sector 6, cele mai frecvente...

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală