S-a oprit în sferturi
Articol de , 29 iunie 2017, 20:08
Simona Halep după ce a câştigat foarte greu în faţa bulgăroaicei Pironcova, a întâlnit-o în sferturile turneului de la Eastbourne pe daneza Caroline Wozniacki.
Din păcate jocul Simonei nu a mai fost la fel ca în cele două partide câştigate, sportiva noastră fiind depăşită în momentele importante din meci de fostul număr unu mondial.
Eleva lui Darren Cahill a luptat , dar jocul ei nu a mai avut consistenţă şi răbdare. Wozniacki o jucătoare care aleargă foarte mult şi are în general un joc defensiv, a făcut ce ştie ea mai bine. A jucat mai toate mingiile în teren şi a lăsat-o pe Simona să greşească. Cu toate acestea Simona a avut moment foarte bune de joc, dar şi scăderi de ritm şi concentrare, lucruri care până la urmă au făcut diferenţa.
Wozniacki a avut un plus de forţă şi de clarviziune a jocului în momentele importante şi a câştigat în trei seturi cu 5-7, 6-4, 6-1
Daneza o va întâlni în penultimul act al turneului de la Eastbourne pe învingătoarea din partida Barbora Strycova – Heather Watson.