Percheziţii la Universitatea de Medicină din Bucureşti – profesori suspectaţi de corupţie
Articol de Stefania Grigore, 3 iulie 2017, 10:54
Procurorii Parchetului General şi ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR efectuează 13 percheziţii domiciliare în campusul Universităţii de Medicină „Carol Davila” din Bucureşti, la birourile şi cabinetele unor cadre didactice, precum şi la domiciliile acestora. Persoanee sunt cercetate sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie.
In acest caz exista suspiciuni că mai multe cadre didactice ar fi desfășurat activități ilegale
Poliţiştii vor pune în aplicare cinci mandate de aducere a persoanelor vizate, în vederea audierii acestora şi dispunerii de măsuri.
La activităţi participă poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Investigaţii Criminale, precum şi poliţişti ai IPJ Ilfov – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, specialişti criminalişti, sprijiniţi de forţe de ordine din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie ‘Vlad Ţepeş’ a Jandarmeriei Române.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.