Nu există soluții reale pentru traficul bucureștean
Articol de , 6 iulie 2017, 09:17
Soluțiile reale pentru traficul bucureștean sunt cele pe care nimeni nu va avea curajul să le ia.
Ieri, după întâlnirea de la Primăria Capitalei, între primarul general Gabriela Firea și premierul Mihai Tudose, cei doi înalți demnitari au vorbit despre soluțiile pentru descongestionarea traficului din București.
Eu cred că, pentru traficul din orașul nostru NU EXISTĂ SOLUȚII!
Am auzit, ieri, vorbindu-se, din nou, despre lărgirea Șoselei de Centură, despre coordonarea programului trenurilor mărfare cu vârfurile de trafic din București, despre comstructia de pasaje rutiere la ieșirile din oraș și despre lărgirea Șoselei Fabrica de Glucoză, pentru a prelua traficul suplimentar ce va fi generat de intrarea Autostrăzii A3 în oraș.
Și după ce se va lărgi Fabrica de Glucoză și A3 va intra, în sfârșit, în București, unde se vor duce toți cei care vor intra în oraș ? Pe Calea Floreasca, pe Barbu Vacarescu, pe Lacul Tei …? Toate acestea sunt străzi înguste, deja blocate de trafic, la orele de vârf.
În plus, până vor reuși cei de la CNAIR să lărgească Centura la câte două benzi pe sens, aceasta va fi, oricum depășită. În opinia mea, în câțiva ani, va fi nevoie de o nouă Sosea de Centură, mai îndepărtată de București, cu cel puțin trei benzi pe sens, așa cum au marile orașe europene.
De aceea cred că singurele soluții reale, pentru anii următori, constau în prioritizarea transportului public și descurajarea celui individual, prin măsuri precum interzicerea parcării gratuite pe trotuar sau pe bordură, corelată cu mărirea tarifelor pentru parcare, în centrul orașului, și chiar introducerea unei taxe de centru.
De asemenea, vor fi necesare măsuri de disciplinare a traficului comercial, prin introducerea obligativității aprovizionării hipermarket-urilor și poate chiar a magazinelor mai mici pe timpul nopții.
Acestea sunt, însă, măsuri care, deși ar rezolva problema traficului, ar scădea, pe moment, popularitatea celui care le-ar adopta. De aceea, nimeni nu va avea curajul să le ia.