Astăzi se împlinesc 41 de ani de la primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice
Articol de Stefania Grigore, 18 iulie 2017, 13:57
Atât a trecut de când Nadia Comăneci a intrat definitiv în istoria sportului mondial dupa ce a fost prima gimnastă din lume care obţinea nota 10 la Olimpiadă.
Pe cand avea doar 14 ani, Nadia Comăneci a reuşit să atingă perfecţiunea – a executat fără greşeală un exerciţiu la paralele în urma căruia arbitrii i-au acordat nota 10.
Pentru că nimeni nu credea că se va obţine vreodată nota maximă tabela electronică era prevăzută doar cu trei spaţii de afişare a notelor.
Astfel exerciţiul Nadiei Comăneci, atunci, pe loc a fost notat cu 1.00 în loc de 10.00.
Fosta gimnastă de zece a României a obținut la Montréal trei medalii de aur la individual-compus, bârnă și paralele, o medalie de argint cu echipa la compus și bronzul de la sol.
Nadia a fost și rămâne unică în istoria gimnasticii mondiale.