Vaticanul a decis să închidă o sută de fântâni, răspunzând astfel la seceta prelungită

Articol de Stefania Grigore, 25 iulie 2017, 11:26
Autorităţile de la Vatican au început închiderea a 100 de fântâni din statul-oraş, răspunzând astfel la seceta prelungită. Roma, care înconjoară Vaticanul, a suferit o raţionalizare dură a alimentării cu apă potabilă, determinată de seceta prelungită de doi ani şi valul de căldură din această vară.
Închiderea fântânilor este modul Vaticanului de a-şi arăta solidaritatea faţă de restul romanilor şi de a ajuta capitala italiană să treacă prin această criză, pentru că apa care ajunge la Vatican vine din acelaşi loc de unde se alimentează şi Roma, a declarat un reprezentant al Vaticanului.