Ascultă Radio București FM Live

Legea insolvenței persoanelor fizice, amânată din nou

Legea insolvenței persoanelor fizice, amânată din nou

Articol de bucurestifm, 27 iulie 2017, 17:39

Guvernul a amânat intrarea în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice. Aceasta ar urma să fie aplicată de la 1 ianuarie 2018.

Subiectul s-a aflat pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de astăzi.

Executivul și-a motivat decizia susţinând că este nevoie de mai mult timp pentru pregatirea riguroasă a personalului responsabil şi a capacităţii administrative a instanţelor chemate să aplice legea. De exemplu, pentru Direcţia Insolvenţă de la Protecţia Consumatorului sunt prevazute 270 posturi. O parte dintre acestea sunt scoase la concurs şi sunt în procedura de ocupare, restul urmând să fie bugetate abia anul viitor.

Reamintim că Legea insolvenței persoanelor fizice a fost adoptată în Parlament pe 20 mai 2015. Aplicarea legii a mai fost amânată cu un an, respectiv până în decembrie 2016. Ulterior, termenul a fost prelungit cu încă șapte luni, pentru 1 august 2017.

 

VIDEO| Holy Molly și Juno au lansat piesa „180 de grade”: „Un proiect pe care ni l-am dorit de mult timp”
Actualitate joi, 13 martie 2025, 12:23

VIDEO| Holy Molly și Juno au lansat piesa „180 de grade”: „Un proiect pe care ni l-am dorit de mult timp”

Astăzi, la matinalul București FM, artiștii Holy Molly și Juno au fost invitați pentru a discuta despre noua lor colaborare, piesa „180 de...

VIDEO| Holy Molly și Juno au lansat piesa „180 de grade”: „Un proiect pe care ni l-am dorit de mult timp”
Rata de vaccinare scade pentru vaccinuri esenţiale
Actualitate joi, 13 martie 2025, 12:15

Rata de vaccinare scade pentru vaccinuri esenţiale

Rata de vaccinare scade pentru două vaccinuri esenţiale – ROR şi pneumococic, iar printre cauzele identificate se numără dezinformarea din...

Rata de vaccinare scade pentru vaccinuri esenţiale
Traficul rutier sau arborii? Ce salvăm în Capitală?
Actualitate joi, 13 martie 2025, 12:08

Traficul rutier sau arborii? Ce salvăm în Capitală?

Asociația Străzi pentru Oameni cere, printr-un apel deschis, salvarea a 42 de arbori de pe Bulevardul Barbu Văcărescu, care ar urma să fie...

Traficul rutier sau arborii? Ce salvăm în Capitală?
Naționala de fotbal a României, la al doilea film-documentar în decurs de doi ani de zile. „Generația de Suflet”, mini-serialul de trei episoade care amintește de performanțe istorice: „Ne pregătim să construim o creație și pentru Campionatul Mondial de Fotbal”
Actualitate joi, 13 martie 2025, 10:12

Naționala de fotbal a României, la al doilea film-documentar în decurs de doi ani de zile. „Generația de Suflet”, mini-serialul de trei episoade care amintește de performanțe istorice: „Ne pregătim să construim o creație și pentru Campionatul Mondial de Fotbal”

„Generația de Suflet”, un film-documentar care se întinde pe trei episoade, are în centru exprimarea poveștii trăite de naționala de fotbal...

Naționala de fotbal a României, la al doilea film-documentar în decurs de doi ani de zile. „Generația de Suflet”, mini-serialul de trei episoade care amintește de performanțe istorice: „Ne pregătim să construim o creație și pentru Campionatul Mondial de Fotbal”
Actualitate joi, 13 martie 2025, 10:04

Societatea Română de Nefrologie cere continuarea prioritizării diagnosticului şi tratamentului pentru Boala Cronică de Rinichi

Societatea Română de Nefrologie a făcut un apel pentru continuarea prioritizării diagnosticului şi tratamentului precoce al Bolii Cronice de...

Societatea Română de Nefrologie cere continuarea prioritizării diagnosticului şi tratamentului pentru Boala Cronică de Rinichi
Actualitate joi, 13 martie 2025, 09:50

”Visul unei nopți de vară”, în regia lui Alexandru Dabija, premieră la Teatrul de Comedie

Teatrul de Comedie anunță premiera oficială a spectacolului ”Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, în regia lui Alexandru...

”Visul unei nopți de vară”, în regia lui Alexandru Dabija, premieră la Teatrul de Comedie
Actualitate joi, 13 martie 2025, 07:03

Vant si ploaie dar cald

Vreme deosebit de calda astazi in Capitala unde se vor atinge 24 de grade. Vantul va sulfa cu putere si va ploua, mai ales dupa- amiaza si seara....

Vant si ploaie dar cald
Actualitate miercuri, 12 martie 2025, 19:39

Hartă digitală a strazilor din București

Potrivit unui acord cadru pe patru ani semnat, astăzi, Primaria Capitalei, prin Administrația Străzilor (ASB), va crea o bază de date...

Hartă digitală a strazilor din București