Mircea Lucescu a semnat cu echipa națională a Turciei
Articol de Marga Tudor, 2 august 2017, 21:22
Oficialii de la Istanbul au negociat astăzi cu tehnicianul român, titrează ziarele din Turcia.
Lucescu este liber de contract dupã ce s-a despãrțit de clubul rus Zenit Sankt Petersburg la finalul sezonului trecut.
Președintele federației Turciei l-a vrut pe Lucescu la cârma naționalei, după refuzul lui Șenol Guneș. Lucescu va semna un contract pe doi ani, cu optiune de prelungire pentru încã unul.
Mircea Lucescu a câștigat Supercupa Europei cu Galatasaray în 2000, învingând-o pe Real Madrid. În urmãtorul sezon, Galatasaray a câstigat campionatul și a fost eliminatã din turul al doilea al Champions League, Lucescu fiind demis la finalul sezonului și înlocuit cu Fatih Terim. Dupã despãrțirea de Galatasaray, Lucescu a semnat pentru rivala Besiktas în iunie 2002. În 2004 a preluat echipa Sahtior Donetk, cu care a dominat fotbalul din Ucraina si a dus-o printre cluburile importante din Europa.
Numirea lui Mircea Lucescu în funcția de selecționer al Turciei vine la o săptămână după demiterea lui Fatih Terim. Federația din Turcia a ales să se despartă de acesta, după ce ”Împăratul” a fost implicat într-un scandal specific lumii interlope, zilele trecute.