Pe timpul caniculei, copiii sunt cei mai vulnerabili
Articol de bucurestifm, 3 august 2017, 10:06
Copiii sunt cei mai vulnerabili în perioadele caniculare, atrage atenția Departamentul pentru Situații de Urgență.
Instituția recomandă ca micuții să nu fie lăsați singuri în maşini, pentru că în soare acestea se încing foarte repede şi se pot produce tragedii.
Totodată, medicii avertizează că, dacă temperatura exterioară este de 26 de grade Celsius, în maşină după 20 de minute pot fi 43 de grade, după 40 de minute – 48 de grade, iar după 60 de minute temperatura din maşină poate ajunge la 51 de grade.
Copiii sunt mai vulnerabili pentru că temperatura lor corporală creşte de trei până la cinci ori mai repede decât la un adult.
Astfel, când temperatura corporală a unui copil atinge 40 de grade Celsius, organele interne încep să cedeze, iar la 41,6 grade poate surveni decesul.
Reamintim că meteorologii au anunțat că valul de căldură va persista atât în weekend-ul care urmează, mai ales în regiunile vestice, cât şi în primele zile ale săptămânii viitoare, în special în sudul şi sud-estul teritoriului.