Salvatorii montani intervin pentru a cobori un turist blocat pe munte, din cauza epuizarii
Articol de Marga Tudor, 6 august 2017, 15:48
Un turist a ramas blocat astazi pe munte, din cauza epuizarii. Acesta se afla pe traseul Jepii Mici din Masivul Bucegi si nu a mai putut inainta din cauza epuizarii si a blocajului muscular.
Salvatorii montani au plecat sa-l recupereze, transmite Agerpres. Seful Serviciului Salvamont Busteni, Gheorghe Haiduc, a declarat ca echipajele au fost solicitate sa intervina pentru a recupera un turist de 42 de ani care a ramas blocat pe Jepii Mici.
Barbatul se afla pe acest traseu impreuna cu un grup de persoane. Haiduc a precizat ca aceasta este a treia interventie a salvamontistilor in ultimele 24 de ore.
Salvatorii montani au recuperat un cuplu aflat pe Jepii Mici care nu a mai putut inainta din cauza epuizarii, dar si o femeie de 60 de ani care a ramas pe Platoul Bucegi, intre cabana Caraiman si Babele, din cauza unor probleme medicale.