Arenă nouă, în Ștefan cel Mare!
Articol de , 9 august 2017, 15:41
Dinamo va avea un stadion modernizat, până în anul 2020.
Astăzi s-a lărgit echipa, care este foarte determinată să-și atingă obiectivul, acela de a pune la dispoziția Companiei Naționale de Investiții Stadionul Dinamo pentru a fi modernizat, a spus Carmen Dan după întâlnirea cu managerul clubului, Adrian Mutu.
Ministrul de Interne a mai precizat că a făcut toate demersurile, administrative, civile și penale, în acest sens.
Modernizarea stadionului se face pe un proiect vechi, iar particularitătile vor fi puse la dispoziție în momentul în care va fi predat stadionul pentru a fi modernizat, a mai spus Carmen Dan.
La rândul sau, directorul general al FC Dinamo, Adrian Mutu, i-a asigurat pe suporteri, că echipa dinamovistă va avea stadion și a subliniat că oficialii nu vor mai folosi lojele de la arena din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Preşedinta CS Dinamo, Monica Iagăr, a menţionat la rândul ei că stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare va fi modernizat. ‘Vom face împreună un stadion. Îl vom face în Parcul Sportiv Dinamo. Cu sprijinul Ministerului de Interne cu siguranţă Stadionul Dinamo va fi modernizat’, a adăugat ea.