Leonardo DiCaprio îl va interpreta pe Leonardo da Vinci într-un nou film biografic
Articol de Stefania Grigore, 16 august 2017, 10:29
Leonardo DiCaprio ar putea juca rolul lui Leonardo da Vinci într-un film despre viaţa pictorul renascentist, care are la bază cartea lui Walter Isaacson – a relatat Deadline.com. Paramount a câştigat licitaţia de mai multe milioane de dolari în competiţia pe care a avut-o cu Studioul Universal pentru dreptul de transpunere în film a cărţii intitulate „Leonardo da Vinci”.
DiCaprio şi Jennifer Davisson Killoran vor produce acest film prin intermediul companiei Appian Way. Starul de cinema a primit acest prenume, conform legendei familiei, întrucât mama sa însărcinată tocmai privea încântată un tablou al lui Leonardo, într-un muzeu italian, când viitorul actor s-a mişcat pentru prima oară, de aceea se pare că soarta a făcut ca omul de ştiinţă şi artistul renascentist să aibă un omonim, artist pe pânză, după 43 de ani.
Isaacson – fost redactor la Revista Time – a scris romanul despre Steve Jobs, pe baza căruia Danny Boyle a regizat un film în care Michael Fassbender a îndeplinit rolul principal şi tot el este autorul bestseller-elor despre Benjamin Franklin, respectiv Albert Einstein.