Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 18 august, şi nu numai
Articol de , 18 august 2017, 12:20 / actualizat: 18 august 2017, 15:11
CINEMA
* De la ora 21:00, în cadrul programului „Cinema în aer liber” pe Insula Artelor din Parcul Titan, rulează în acest week-end filmele:
– astăzi, dramedia „Underground”, realizată de Emir Kusturica şi distinsă în 1995 cu premiul Palme d’Or la Cannes;
– mâine, comedia muzicală „Grease” cu John Travolta şi Olivia Newton-John care şi-a făcut debutul în cinematografia americană în rolul lui Sandy, fata naivă iubită de personajul lui Travolta;
– Duminică 20 august, comedia neozeelandeză „Hunt for the Wilderpeople” de Taika Waititi.
* Şi pe terasa din curtea Operei Comice pentru Copii se desfăşoară un program „Cinema în aer liber”, ajuns deja la al treilea week-end al său în care puteţi viziona, de la ora 21:00:
– astăzi, scurtmetrajele pline de umor din „Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragoste în timpul liber”, regizate de Ioana Uricaru, Hanno Höfer şi Răzvan Mărculescu;
– mâine, drama muzicală „Walk the Line” în care cineastul James Mangold spune povestea lui Johnny Cash, interpretat de Joaquin Phoenix, fiind cronica naşterii unui nou tip de artist american;
– Duminică 20 august, comedia dramatică muzicală „Chicago” regizată de Rob Marshall, cu Catherine Zeta-Jones, Renée Zellweger şi Richard Gere în rolurile principale.
* În parcul Bazilescu, în cadrul programului „Vacanţa de Vară cu EXCELSIOR”, astă-seară, de la ora 21:00, este proiectată ecranizarea comediei lui Caragiale „O scrisoare pierdută”. De la aceeaşi oră, mâine rulează „Amintiri din copilărie”, ecranizare de Elisabeta Bostan după Creangă, scriitor interpretat de Ştefan Ciubotăraşu ca adult şi de Ion Bocancea pe când era Nică a lui Ştefan a Petrei. Duminică 20 august puteţi viziona „Dumbrava minunată”, feerie muzicală regizată de Gheorghe Naghi, după nuvela cu acelaşi titlu de Mihail Sadoveanu.
TEATRU
* La Opera Comică pentru Copii, de la ora 19:00 are loc premiera spectacolului itinerant „Vocea Dunării de la Vărsare la Izvoare” coordonat de regizorul Cristian Mihăilescu, ce îmbină momente muzicale sau coregrafic în concordanţă cu specificul naţional şi cu puternice influenţe dunărene susţinute de tinere talente cu nume deja consacrate din mai multe ţări riverane Dunării.
* Godot Café-Teatru vă propune astăzi două spectacole:
– de la ora 19:00, „Sub pragul de sus”, one man show de şi cu Răzvan Vasilescu bazat pe fascinantul text „Under the Lintel” al lui Glen Berger;
– de la ora 22:00, „Fata din curcubeu”, one woman show de Lia Bugnar în care Ilona Brezoianu interpretează o femeie a străzii ce îşi spune povestea celor care trec pe lângă ea fără să o asculte.
* Teatrul Roşu prezintă, de la ora 20:00 în Club The Hub, comedia „Scuzați, pardon, m-am răzgândit” cu Luminiţa Bucur şi Oleg Apostol.
MUZICĂ
* În acest week-end se desfăşoară în Parcul Herăstrău cea de-a patra ediţie „Bucharest GreenSounds Festival”, ce celebrează capitala prin dans, muzică şi diversitate culturală. Azi, în prima zi,
# pe scena principală susţin concerte:
– de la ora 17:00, Pinholes;
– de la ora 18:00, Pixels;
– de la ora 19:15, Subcarpaţi;
– de la ora 21:15, Alborosie and the Shengen Clan
# pe scena secundară evoluează:
– de la ora 16:00, DJ Dox;
– de la ora 17:40, Temple Invisible;
– de la ora 18:45, Psihotrop;
– de la ora 20:45, El Negro.
Programul concertelor din următoarele două zile îl găsiţi aici.
* Sub titlul „Cuentos del Barrio”, vă vor purta pe ritmuri latine Ioana Ernea şi Carlos Enrique în concertul de muzică sud-americană pe care-l susţin de la ora 19:30 în Joie de Vivre din cartierul Cotroceni.
* De la ora 20:00, în grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române începe un concert dat de trupa Pontice.
* Promenada & Masqué se intitulează evenimentul ce începe tot de la ora 20:00 pe Terasa Promenada Mall, ce-l are ca headliner pe Chicane, prolificul producător britanic. Seara este completată cu ritmuri locale de colectivul nu-disco electronic Golan şi proiectul nu-funk house OK Corral, fondat de Tiberiu Jakab şi Bogdan Danciu (aka Vania şi Thornado).
* La Grădina cu filme a Creart, de la ora 20:30 începe un concert Jazu.
* Tot de la ora 20:30, în foişorul din capătul aleii principale a Parcului Alexandru Ioan Cuza, începe Aquarelle – Epic Guitar Show, ce cuprinde influenţe armonice din lumea jazz-ului, ritmuri latine, dar şi improvizaţie, interpretate de Alma-Nicole Boiangiu – voce, Radu Vâlcu şi Ioana Stănică – chitară, Răzvan Florescu – percuţie, Mihai Balabaş – vioară, Mianda Soare – pian şi Alexandra Poenaru care dansează.
Programul concertelor organizate de primăria sectorului 3 în următoarele 2 zile îl găsiţi aici.
* Pe terasa Hard Rock Cafe, de la ora 22:00 susţin concerte:
– astăzi, ANDI (voce), acompaniat de Ştefan Constantinescu – chitară acustică, Vlad Vedeş – chitară acustică şi Robert Magheti – percuţie;
– mâine, Ligia Hojda.
* Pe terasa Berăriei H, cântă:
– astăzi, de la ora 22:00, trupa Heavy Rotation;
– mâine, de la ora 21:45, Mircea Vintilă.
EXPOZIŢIE
Filiala Bucureşti a Uniunii Artiştilor Plastici din România organizează vernisajul expoziţiei de pictură şi desen a artistului Augustin Costinescu, de la ora 17:00, la Galeria Artelor a Palatului Cercului Militar Naţional, unde poate fi vizitată până pe 3 septembrie.