Aderarea României la euro
Articol de , 29 august 2017, 21:30
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, spune că pentru aderarea țării noastre la zona euro la un anumit termen trebuie să existe o analiză serioasă în prealabil.
Întrebat cum comentează afirmația ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, conform căreia România ar putea adera la zona euro în 2022 și dacă există un proiect asumat în acest sens, Dragnea a spus că este vorba despre o dorință firească.
El a negat că s-ar iniția vreun demers la nivel guvernamental.
Amintim că ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a afirmat zilele trecute, într-un interviu acordat unui cotidian polonez, că România, economia cu cel mai puternic ritm de creștere din Uniunea Europeană, ar putea adera la zona euro în anul 2022, după ce vor crește și veniturile cetățenilor mai săraci.
El a mai spus că, în prezent, țara noastră îndeplinește criteriile formale, astfel că ar putea adera și mâine la uniunea monetară.
Zona euro este compusă în prezent din 19 state membre ale Uniunii Europene.
Ultima țară care a trecut la moneda unică este Lituania, care a făcut acest lucru în 2015.
Sursa: Agerpres
Sursa foto: ziarelive.ro