Primul caz de infectare cu virusul West Nile
Articol de , 29 august 2017, 22:47
A fost confirmat primul caz de infectare cu virusul West Nile din țara noastră.
Este vorba despre un bărbat de 77 de ani din Constanța, care a fost internat inițial în spitalul din localitate, cu simptome de enterocolită.
Probele prelevate de la pacient au fost trimise la Institutului Cantacuzino din București, care a confirmat că este vorba de encefalită provocată prin infectare cu virusul transmis de țânțarul-tigru asiatic.
Bolnavul primește în prezent tratament, iar starea sa de sănătate este bună, a declarat doctorul Constantin Dina, șeful Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța.
Autoritățile au transmis notificarea către Centrul de Hematologie Județean, pentru impunerea restricțiilor la donarea și recoltarea de sânge de la persoanele din zona din care provine pacientul.
Este vorba de zona de sud a orașului Constanta, transmite Agerpres.