Brexit, actul al II-lea

Articol de , 4 septembrie 2017, 21:04

Tocmai cand stirile privind negocierile pentru iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana pareau sa intre intr-o rutina de pagina a doua a presei internationale, presedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a simtit nevoia sa puna degetul pe rana declarand pur si simplu ca „niciuna dintre propunerile trimise pana acum de partea britanica nu este cat de cat satisfacatoare” pentru Bruxelles.

Nici negociatorul-sef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, nu a fost mai conciliant, afirmand ca omologul sau britanic, David Davis, „trebuie sa inceapa sa negocieze in mod serios” dupa cum relateaza BBC.

Tot BBC relateaza ca, sprijinindu-si subordonatul, Jean-Claude Juncker a mai afirmat: „Trebuie sa fie cat se poate de limpede ca nu vom incepe noi negocieri asupra relatiilor economice si comerciale intre Marea Britanie si UE inainte ca aceste chestiuni sa fie rezolvate, ca acesta este un divort intre UE si Marea Britanie”.

Interesant ca, cel putin la nivel de declaratii publice, partea britanica se arata mult mai calma, purtatoarea de cuvant a premierului  britanic declarand ca Regatul Unit se afla „intr-o pozitie buna” in negocierile in curs.

Ce inseamna „pozitie buna” si se inseamna „propuneri nesatisfacatoare” depinde de interesele pe care le sustine fiecare parte, dar este evident ca pana in prezent nu s-au inregistrat progrese in niciunul dintre dosarele discutate.

Ceea ce nu impiedica guvernul de la Londra sa afirme, de exemplu, ca spera ca pana la summit-ul UE din luna Octombrie sa se ajunga la un acord in  ce priveste nota de plata pe care Regatul Unit va trebui sa o achite la iesirea din UE, astfel incat sa se poate trece la negocierea chestiunilor urmatoare.

Cum este foarte putin probabil ca, pana in octombrie, Bruxelles-ul, care cere cel putin 60 de miliarde de euro, si Marea Britanie, care considera aceasta suma drept exorbitanta, sa-si armonizeze pozitiile, optimismul guvernului de la Londra pare mai curand unul de fatada.

Dincolo de probleme privind statutul cetatenilor, sau comertul liber, pe care se tot insista, unul din punctele de ruptura in negocieri ar putea fi situatia granitei dintre Republica Irlanda si Irlanda de Nord, singura frontiera terestra pe care Marea Britanie o are cu restul Europei.

In prezent 30.000 de oameni traverseaza fara nicio problema aceasta frontiera lunga de 300 de kilometri in fiecare zi, iar libera circulatie a fost una din conditiile care a permis pacea intre catolicii si protestantii din Irlanda de Nord. In plus, la referendumul pentru Brexit, Irlanda de Nord a votat masiv „contra”, iar acest lucru nu poate fi ignorat de guvernul de la Londra, care nu are interes sa alimenteze eventualul apetit separatist al regiunii.

Cu toate acestea, Londra se teme ca zona de libera circulatie, daca va fi mentinuta, ar putea deveni „poarta din spate” prin care strainii ar intra pe teritoriul britanic, o poarta mult mai greu de pazit decat tunelul sub Canalul Manecii, sau cele cateva porturi in care sosesc feriboturile de pe continent.

Paradoxal, teama de imigrantii europeni ar putea sa nu mai aiba obiect tocmai in urma iesirii din UE. Deja multe banci internationale mari care au sediul european la Londra au anuntat ca isi vor muta mii de locuri de munca pe continent, la Paris sau Frankfurt. Daca sectorul financiar va fi in scadere, multe dintre activitatile conexe vor fi si ele in scadere, iar imigrantii europeni cei mai calificati, care au fost atrasi tocmai de posibilitatile oferite in domeniul serviciilor, vor pleca si ei.

„Valul” de straini, in special est-europeni, care ii sperie de politicienii britanici a fost provocat si mentinut de dinamismul economiei britanice, dinamism  care a depins, insa, in mod esential, de apartenenta Marii Britanii la UE. In plus, sunt numeroase voci care atrag atentia ca fondurile europene sunt cele care au alimentat in foarte mare masura activitatea de cercetare de la marile universitati din Regat, ceea ce a permis Marii Britanii sa devina un pol global al educatiei si cercetarii.

Evident ca o tara nu traieste numai din servicii, dar in urma politicii intense initiate de Margaret Thatcher si continuata de sucesorii sai, industria metalurgica britanica a disparut cu totul, la fel ca industria miniera. Din motive politice minerii, puternic sindicalizati si pro-laburisti, au fost considerati, intr-o anumita perioada, chiar dusmani ai tarii.

Ca rezultat al acestei dezindustrializari, Londra depinde acum vital de importurile siderurgice ieftine din China, asa cum depinde, de exemplu, de companiile franceze pentru construirea de centrale nucleare, sau de companiile germane si de investitorii indieni ca sa mentina in viata marci britanice de automobile care altfel ar fi fost strivite de concurenta globala.

Totusi, este o dependenta mult prea mare de strainatate pentru o tara care  vrea sa se separe de cei mai importanti parteneri economici.

Dar, asa cum spuneam, tocmai acest lucru ar putea sa linisteasca angoasele britanicilor: o scadere economica, sau o rata de crestere foarte mica, vor avea drept urmare, inevitabil, o scadere drastica a fluxului de imigranti, iar acest lucru va readuce pace si armonie in Regat.

Macar Romania are un motiv de multumire: dupa cum evolueaza situatia in prezent, este foarte putin probabil ca negocierile sa se incheie in termenul de 2 ani, asa incat sarcina – si delicata si neplacuta – de a parafa prima iesire din UE a unui stat membru cu siguranta nu va reveni presedintiei rotative romanesti din 2019.