Ascultă Radio București FM Live

Alegerile prezidențiale din 2009 au fost fraudate!

Alegerile prezidențiale din 2009 au fost fraudate!

Articol de Sabina Lapadatescu, 6 septembrie 2017, 21:28

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile din 2009 afirmă în raportul său că Guvernul Boc și Administrația de la Cotroceni ar fi întreprins acțiuni concrete pentru fraudarea scrutinului în avantajul lui Traian Băsescu.

Potrivit raportului, acţiunile celor două instituţii au fost premeditate şi perfect sincronizate, dovedind astfel că făceau parte dintr-un plan amplu şi bine pus la punct.

Printre acuzațiile aduse Guvernului Boc se numără convocarea unei ședințe pentru schimbarea din funcție a unor șefi din instituții, inclusiv a ministrului de Interne, social-democratul Dan Nica, înainte de alegerile prezidențiale din 2009.

Comisia de anchetă a constatat și mai multe posibile infracțiuni cum ar fi constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual, uz de fals sau abuz în serviciu.

Amploarea acţiunilor a fost de natură de a schimba rezultatul alegerilor în favoarea lui Traian Băsescu, în contextul în care între cei doi candidaţi diferenţa de voturi a fost sub 1 la sută, mai precis 0,69 de procente.

Ca urmare a refuzului unor persoane de a răspunde invitației la audieri, raportul nu poate fi însă unul complet – a precizat președintele Comisiei de anchetă, deputatul PSD, Oana Florea.

De cealaltă parte, liberalii au refuzat să semneze raportul. Ei contestă concluziile prezentate și reclamă faptul că nu au avut timpul necesar pentru a studia documentul.

Raporul Comisiei de anchetă va ajunge în plenul reunit al Parlamentului pentru dezbatere și adoptare, urmând să fie trimis instituțiilor care au competențe legale.

Vreme deosebit de rece în Bucureşti
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 15:21

Vreme deosebit de rece în Bucureşti

Luni, vremea se va menţine rece. Cerul va fi noros, va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă cu grosimi în medie de 5…7 cm. Vântul va...

Vreme deosebit de rece în Bucureşti
Mare atenţie la mesajele primite pe WhatsApp!
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 14:24

Mare atenţie la mesajele primite pe WhatsApp!

Concret, hackerii  solicită un cod de verificare pe care l-aţi primit prin SMS, invocând diverse motive, precum o eroare tehnică sau necesitatea...

Mare atenţie la mesajele primite pe WhatsApp!
Situația circulației rutiere pe autostrăzi
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 14:14

Situația circulației rutiere pe autostrăzi

Situația valorilor de trafic și a condițiilor meteo-rutiere pe arterele rutiere principale, la ora 14:00, este: Autostrada A 1 București –...

Situația circulației rutiere pe autostrăzi
Ninge, dar traficul feroviar este deschis pe toate magistralele!
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 12:49

Ninge, dar traficul feroviar este deschis pe toate magistralele!

Reprezentanții CFR menţionează, pe de altă parte, că traficul feroviar a fost oprit temporar între orele 10:00- 11:49, între staţiile...

Ninge, dar traficul feroviar este deschis pe toate magistralele!
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 12:28

Amenzi de peste 42.000 de lei la meciul de fotbal Dinamo – Farul

Un dinamovist s-a infiltrat în galeria celor de la Farul şi a încercat să le fure steagul. Surse din rândul forţelor de ordine spun că a...

Amenzi de peste 42.000 de lei la meciul de fotbal Dinamo – Farul
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 11:45

România, pe podium la Campionatele Balcanice de atletism de la Belgrad

Țara noastră a obținut trei medalii de aur, două de argint şi una de bronz. Turcia a ocupat prima poziţie (6-4-8), iar pe locul secund a...

România, pe podium la Campionatele Balcanice de atletism de la Belgrad
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 11:00

Cod galben de ninsori şi viscol în București și alte şase judeţe

Prognoza meteo indică faptul că în intervalul 16 februarie, ora 10:00 – 18 februarie, ora 10:00, în București și în judeţele...

Cod galben de ninsori şi viscol în București și alte şase judeţe
Actualitate duminică, 16 februarie 2025, 10:30

O nouă zi de foc pentru salvamontiști

Cele mai multe apeluri au fost la Salvamont Lupeni (11) şi la Salvamont Sinaia (10). Au fost înregistrate, de asemenea, 8 apeluri pentru Salvamont...

O nouă zi de foc pentru salvamontiști