Numărul deceselor din cauza rujeolei a ajuns la 34
Articol de Adriana Baciu, 8 septembrie 2017, 15:39
Ultimul caz este un băieţel de cinci luni cu anemie din judeţul Neamţ.
De la declanşarea epidemiei, au fost înregistrate peste 9.100 de îmbolnăviri, potrivit datelor anunţate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
În ultima săptămână au fost înregistrate alte 122 de cazuri noi de rujeolă şi un deces.
Dintre acestea, cele mai multe au fost în judeţele Cluj -68 şi Braşov -32.
La nivel naţional, judeţele cu peste o mie de cazuri de rujeolă sunt Timiş, Caraş-Severin și Arad.
Tulcea este singurul județ în care nu s-a înregistrat niciun caz.