Uraganul Irma face ravagii în Statele Unite
Articol de Sabina Lapadatescu, 10 septembrie 2017, 19:27
Uraganul Irma a atins partea sudică a statului Florida, cu rafale de vânt ce ajung la aproape 215 kilometri la oră. Furtuna a fost clasată din nou la nivelul 4 din 5.
Pericolul este iminent, au avertizat autorităţile, care au vorbit de un fenomen care pune viaţa oamenilor în pericol.
Prin urmare, Florida a avut parte de o operaţiune fără precedent de evacuare a populaţiei: 6 milioane de persoane au primit ordinul să-şi părăsească locuinţele.
Printre acestea se numără aproximativ 30.000 de români care trăiesc acolo.
Un bărbat şi-a pierdut deja viaţa, după ce camioneta în care se afla a fost luată pe sus de vântul puternic al uraganului Irma şi s-a zdrobit de un copac din Florida Keys, potrivit poliţiei americane. Aceasta este prima victimă a uraganului în Florida.
Potrivit agenţiilor de ştiri, cel puţin 25 de persoane şi-au pierdut viaţa, începând de miercuri, când uraganul a lovit mai multe insule din Caraibe.