Oceane Dodin s-a retras de la turneul WTA de la Quebec City!
Articol de Andra Radu, 14 septembrie 2017, 09:34
Jucătoarea franceză de tenis Oceane Dodin, deţinătoarea titlului, a renunţat să mai dispute meciul din turul al doilea al turneului WTA de la Quebec City, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a acuzat ameţeli, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP.
Dodin, numărul 48 mondial și a doua favorită a competiției, urma să o înfrunte pe Caroline Dolehide din Statele Unite (locul 161 WTA), care s-a calificat astfel în sferturile de finală fără să joace.
În vârstă de 20 ani, Oceane Dodin, eliminată în turul al doilea la US Open de către americanca Venus Wiliams, era singura franțuzoaică de pe tabloul principal de la Quebec.
Alte rezultate din optimi:
Francoise Abanda (Canada) – Varvara Lepchenko (SUA/N.5): 5-7, 7-5, 6-4
Timea Babos (Ungaria/N.3) – Naomi Broady (Marea Britanie): 6-2, 5-7, 6-2
Tatjana Maria (Germania/N.4) – Grace Min (SUA): 6-1, 6-1