Amenzi pentru grupurile Electrica și Enel!
Articol de Andra Radu, 20 septembrie 2017, 14:48
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) va amenda companiile de distribuție din grupurile Electrica și Enel cu până la 200.000 de lei. Este vorba despre cei care nu au reluat la timp alimentarea cu energie electrică în zonele afectate de furtuna.
„Am demarat la Enel și Electrica o acțiune de verificare, să vedem dacă au respectat prevederile legale, potrivit cărora trebuie să alimenteze toți consumatorii din mediul urban în 48 de ore, iar pe cei din mediul rural în cel mult 72 de ore de la producerea evenimentului, în cazul unei furtuni deosebite, cum a fost cea de duminică. Acolo unde nu s-a respectat această prevedere, vom aplica o amendă de până la 200.000 de lei pentru fiecare zonă care nu este alimentată”, a declarat președintele ANRE, Niculae Havrileț.
Amintim că duminică sute de localități din vestul țării au rămas fără energie electrică în urma furtunii.
E-Distribuție Banat, din grupul Enel, a lăsat miercuri în jur de 8.500 de consumatori nealimentați, din cei peste 225.000 care au avut de suferit în urma furtunii de duminică.
În același timp, Electrica anunțat că, în dimineața zilei de
miercuri, mai erau 18 localități afectate în zona de distribuție SDEE Transilvania Nord și trei localități în zona SDEE Transilvania Sud, neprecizând numărul consumatorilor nealimentați.
Premierul Mihai Tudose s-a arătat nemulțumit de modul în care echipele Enel au reacționat în ceea ce privește restabilirea alimentării cu energie a localităților afectate de vijelie.
Potrivit Ministerului Energiei, în jur de 500.000 de consumatori au fost afectați de furtuna de duminică.
.