Acţiuni de amploare de Ziua Europeană Fără Accidente Rutiere Mortale
Articol de , 21 septembrie 2017, 11:45
Acţiune de amploare a Poliţiei Rutiere în Capitală şi pe şoselele principale din ţară. Raziile au loc cu ocazia Zilei Europene Fără Accidente Rutiere Mortale.
Pe drumuri au fost instalate toate aparatele radar aflate în dotarea politiei.
În Capitală acţionează peste 50 de poliţişti. Sunt vizaţi şoferii care nu poarta centură, cei care folosesc telefonul mobil în timp ce conduc, şoferii care depăşesc viteza legală, dar si pietonii care traversează neregulamentar.
În medie, pe drumurile din România, cinci persoane îşi pierd zilnic viaţa în accidente de circulaţie. Anul trecut, numărul morţilor de pe soşele a fost de aproape două mii, una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană.