Se desfiinteaza chioscurile de la metrou!
Articol de Sorin Pavel, 22 septembrie 2017, 12:45
Stirea am aflat-o de la sindicalistii de la metrou care au protestat astazi in fata ministerului transporturilor, nu de la conducerea Metrorex care pana in acest moment nu a anuntat nimic oficial.
Sindicatul USLM care detine aceste chioscuri in acord de participatiune cu comerciantii este nemultumit ca isi va pierde incasarile care ii asigurau posibilitatea de a le oferi membrilor de sindicat cate un sejur la munte sau la mare.
La randul lor comerciantii care isi desfasurau activitatea aici spun ca au primit instiintari de la conducerea Metrorex ca pana pe 27 septembrie sa elibereze spatiile.
Oamenii cer conducerii metroului si guvernului sa explice ce vor face de acum incolo cele 1.200 de familii care traiesc de pe urma acestor chioscuri de 20 de ani de zile.
Si unii si altii sunt hotarati sa protesteze saptamana viitoare in fata guvernului.
Potrivit ISU Bucuresti- Ilfov nu toate chioscurile functioneaza ilegal din punct de vedere al securitatii la incendiu, de exemplu, ci doar cele care prin amplasarea lor ingreuneaza sau blocheaza evacuarea calatorilor in caz de urgenta.