Opera Comică pentru Copii, prezentă la Sibiu Opera Festival cu spectacolul „Directorul de Teatru”
Articol de Stefania Grigore, 27 septembrie 2017, 11:09
Opera Comică pentru Copii va participa la cea de-a XVI-a ediție a Sibiu Opera Festival cu spectacolul „Directorul de Teatru” după lucrarea lui Wolfgang Amadeus Mozart, în regia maestrului Cristian Mihăilescu. Spectacolul de operă va avea loc pe 28 septembrie, de la ora 19:00, în sala Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu.
Opera Comică pentru Copii este o prezență obișnuită a Festivalului de la Sibiu, instituția culturală bucureșteană prezentând mereu pe scena sibiană spectacole noi de operă și balet. Opera originală „Directorul de Teatru” de W.A. Mozart este destul de scurtă, însă regizorul român a venit cu o serie de completări ingenioase, care vor prelungi bucuria spectatorilor. Personajul central este un impresar, „Der Schauspieldirektor”, care, asistat de Buffo – cântărețul comic, organizează audiții pentru alcătuirea unei trupe de operă. Regizorul Cristian Mihăilescu introduce în acest casting plin de bătăi de cap și personaje extrem de cunoscute din alte opere celebre ale lui Mozart. Astfel, avem ocazia să-i ascultăm la audiții pe Susanna și Marcellina din „Nunta lui Figaro”, pe Monostatos, Papageno și Papagena din „Flautul Fermecat”, dar și pe Pedrillo din „Răpirea din Serai”.
„Participarea la acest festival este o tradiție pentru Opera Comică pentru Copii și ne bucurăm să completăm bogata viața muzicală a acestui oraș. Este prima dată când jucăm în prestigioasa sală a Teatrului <<Radu Stanca>> și este o onoare pentru noi să prezentăm un spectacol de Mozart, supranumit <<Soarele muzicii>>. Distribuția cuprinde tineri de mare perspectivă, laureați ai multor concursuri naționale și internaționale. Alături de ei, Orchestra Operei Comice pentru Copii va întregi acest eșafodaj muzical”, a spus regizorul Cristian Mihăilescu.
În weekend, „Directorul de Teatru” se întoarce la București, iar copiii vor putea urmări spectacolul în Salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii pe 30 septembrie, de la ora 10:00. Tot pe 30 septembrie, de data aceasta la Sala Mare, micii spectatori se vor putea întâlni cu frumoasa poveste a „Prințului Crab”, prezentată într-un superb spectacol de balet în regia și coregrafia lui Jaqueline Bratu. „Prințul Crab” aduce în fața publicului peste 60 de copii cu vârste între 3 și 10 ani, elevi ai Școlii de Balet Jaqueline. Cu ajutorul muzicii, al costumelor și al coregrafiei deosebite, ei spun povestea prințului vrăjit de o zână să devină crab și să se transforme din nou în om doar prin sacrificiul unei fete care să îl iubească necondiționat și să fie gata să își dea viața pentru el.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 10 000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 500 de reprezentații, dintre care 16 premiere.